Rușii nu mai pot fi păcăliți. Au înțeles planul ascuns al Kremlinului

Mara Ivan |
Data publicării:
Prea mulți ani petrecuți sub aceeași conducere
Prea mulți ani petrecuți sub aceeași conducere

Aproape jumătate dintre ruşi consideră că propunerile de modificare a Constituţiei lansate de preşedintele Vladimir Putin au ca scop rămânea acestuia la putere, arată un studiu prezentat de Centrul Levada, de cel mai mare institut independent de sondare a opiniei publice din Rusia. 

Conform sondajului, 47% dintre respondenţii la nivel naţional au declarat că proiectul de lege "este în interesul personal al lui Vladimir Putin, pentru a-i extinde autoritatea şi a-i permite să rămână la putere şi după 2024". Iooteză respinsă de 44% dintre participanții la chestionar. 9% au refuzat să răspundă, a precizat Centrul Levanda.

În vârstă de 67 de ani, Putin se află la conducerea țării de două decenii, fie în calitate de șef al statului, fie de premier. Actualul mandat prezidențial se încheie în 2024. Numai liderul sovietic Iosif Stalin a petrecut mai mulți ani la Kremlin.

Putin a propus o serie de modificări la Constituţie în discursul despre starea naţiunii susţinut la începutul lunii, cerând o reformă a sistemului de conducere al ţării. Aparent, amendamentele au darul de a oferi o mai mare autoritate prim-ministrului şi Consiliului de Stat, cu rol consultativ, ceea ce a declanşat speculaţii legate viitoarele opțiuni ale actualului locatar al Kremlinului. 

Citește și Sute de rachete țintite spre Moscova. În cât timp poate fi învinsă Rusia

Putin a insistat ca proiectul legislativ să fie decis printr-un referendum naţional. Modificările nu au vizat însă doar chestiuni legate de structura statului. Putin a propus, de asemenea, introducerea unui salariu şi a unei pensii minime bazate pe costul vieţii, aspecte care, spun analiștii, i-ar putea convinge pe ruși să voteze în favoarea schimbărilor constituționale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0628
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0628
USD
Azi 4.3331
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3331
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0628 RON
USD flag1 USD = 4.3331 RON
GBP flag1 GBP = 5.8856 RON
CHF flag1 CHF = 5.3754 RON
AUD flag1 AUD = 2.8296 RON
DKK flag1 DKK = 0.6784 RON
CAD flag1 CAD = 3.1459 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 467.5323 RON
Monede Crypto
1 BTC = 507991.46RON
1 ETH = 19028.68RON
1 LTC = 510.09RON
1 XRP = 13.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21024.30-0.72%
BET-BK3997.75-0.76%
BET-EF1138.86-0.62%
BET-FI66234.65-0.02%
BET-NG1530.52-0.67%
BET-TR48784.22-0.72%
BET-TRN47168.26-0.72%
BET-XT1784.98-0.66%
BET-XT-TR4055.44-0.66%
BET-XT-TRN3931.11-0.66%
BETAeRO939.94-0.25%
BETPlus3079.55-0.70%
RTL47002.03-0.66%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu, despre recesiune: Este o boală prin care trebuie să trecem

Datele publicate de INS arată  o creștere de...

Oameni pe strada

FT: România riscă să repete colapsul din 2010

Guvernul de la București a dat startul...

Eugen Rădulescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel