Comunicațiile și IT-ul țin pe linia de plutire serviciile prestate companiilor din România

pexels-cottonbro-6803551_00309700
Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, ca serie brută, cu 0,7% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu acelaşi interval din 2024, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Potrivit statisticii, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2005 au fost înregistrate creşteri la activităţile de comunicaţii (+4,5%) şi la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+1,7%). Scăderi au fost consemnate la activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-20,8%), activităţile de transporturi (-0,5%) şi activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-0,1%).

În perioada analizată, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut, pe ansamblu, cu 0,3%, ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

Datele INS arată că august 2025, comparativ cu luna precedentă, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a scăzut pe ansamblu, cu 12,9%, ca urmare a scăderilor cifrei de afaceri din activităţile de transporturi (-15,9%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (-14,0%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-9,8%), activităţile de comunicaţii (-8,8%) şi activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-7,3%).

Ca serie ajustată, în aceeaşi perioadă de referinţă, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a scăzut pe ansamblu cu 2,9%.

În august 2025, comparativ cu august 2024, afacerile din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut pe ansamblu, cu 1%, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+11,8%). Scăderi au înregistrat: activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-17,2%), activităţile de comunicaţii (-2,6%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor1 (-1,8%) şi activităţile de transporturi (-1,3%).

Ca serie ajustată, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor în luna august 2025, comparativ cu luna august 2024, a crescut pe ansamblu, cu 4,4%.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close