România trebuie să se aștepte la creșterea prețului energiei electrice din cauza măsurilor luate în alte țări

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

”Dacă spui adevărul, devine parte din trecutul tău. Dacă spui o minciună, ea devine parte din viitorul tău”, este modul în care acționează România în ultimii ani. În timp ce piețele de energie din România au fost integrate în piața unică europeană, energia și gazele deplasându-se liber pe piața europeană și mai ales impunând o tendință unică de preț la nivel European, noi ne trezim că vrem să devenim o țară independentă energetic. Contradicția dintre fapte și vorbe fac ca românii să plătească prețuri la energie tot mai mari, cu atât mai mari cu cât devine mai ”independentă energetic”. 

România este obișnuită să-și analizeze situația energetică din perspectiva analizei interne a cererii și capacităților de producție, o abordare care nu mai are nici o valoare practică, în contextul marilor și deselor mișcări care se produc în țările vecine, urmare a unor decizii strategice privind capacitățile de producție sau de transport, spune prof. Dumitru Chisalita, presedintele Asociației Energia Inteligentă.

Germania își propune să renunţe la energia nucleară din anul 2022, acest aspect i-a determinat pe traderii de energie din Germania să încheie contracte de achiziție a energiei electrica din diferite țări europene, cu livrare în anul 2022, în scopul asigurării livrării energiei necesare, urmare a reducerii capacităților de producere a energiei nucleare.

România nu este ocolită de aceste practici. Acest aspect, va determina o nouă creștere a prețului energiei electrice în anul 2022. Anul 2021 a fost anul creșterii prețului energiei electrice urmare a diferenței între cererea și oferta din România, fapt ce a adus în primele 6 luni o creștere la consumatorul final de 24% și probabil că va aduce o creștere de 34% până la finele anului.

Din pricina unor decizii de reducere a capacităților de producere a energiei electrice din surse nucleare, va determina o nouă creștere de preț a energiei electrice în Europa, în anul 2022 și în anii următori. Decizia Germaniei de a renunța la energia nucleară se apreciază că va aduce creșteri ale prețului energiei între 50-80%.

Sursele verzi de energie, seamănă discordie între UE și SUA

Virgil Popescu: Prețurile mari la energie, rezultatul speculațiilor - Interviu

Trei scenarii pentru Centrala de la Iernut. Când ar trenui să fie gata

Decizii din alte țări europene privind reducerea capacităților de producție a energiei electrice care nu se încadrează în principiile taxonomiei, probabil că va conduce la alte creșteri ale prețului energiei electrice. La acestea se adaugă investițiile majore care urmează a fi realizate în noile capacități de producție a energiei electrice în conformitate cu direcțiile Green Deal.

Toate aceste aspecte vor determina continuarea creșterii prețului energiei și în anul 2022, și anii următori. Autoritățile au datoria să informeze consumatorii români, casnici și industriali, asupra viitoarelor tendințe ale prețului la energie.

România trebuie să se obișnuiască să-și reanalizeze conceptul de Securitate Energetică și Siguranță în Livrare în raport cu deciziile, activitățile și acțiunile care se desfășoară în întreaga Europă, și să înțeleagă că politicile și programele de acțiune nu mai sunt apelativul exclusiv al deciziilor naționale.

Urmează o decadă de creșteri ale prețului la energie, iar rata acestor creșteri depind de politicile naționale, și mai ales de înțelegerea necesității schimbării conceptului de abordare de tip “insulă” cu cea de “federație”, în planurile viitoare de măsuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 323682.15RON
1 ETH = 16407.00RON
1 LTC = 432.00RON
1 XRP = 2.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel