Dan Pîrşan (APCE): Numărul prosumatorilor va ajunge la 300.000 într-un interval scurt de timp

DCBusiness Team |
Data publicării:
Panouri solare. Freepik.com
Panouri solare. Freepik.com

Tranziţia energetică, riscul de blackout sau necesarul de investiţii în domeniu au fost pe lista subiectelor discutate în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a conferinţei Energy Forum, intitulată "România, de la independenţă energetică la blackout", organizată marţi de trustul DC Media Group. 

România produce energie puţină şi scumpă, iar prosumatorii, prin excedent, furnizează peste 20% din consumul casnic din ţară, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Asociaţiei Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE), Dan Pîrşan.

"Ceea ce nu se spune este că România produce energie puţină şi scumpă. Şi alt lucru care nu se spune e că noi (prosumatorii, n.r.), prin excedent, furnizăm peste 20% din consumul casnic din România (...) Foarte mulţi prosumatori se vor refugia în stocare, iar sfatul nostru este să se refugieze în stocare. Şi vreau să dau un exemplu... Distribuţie Oltenia (...) a făcut un proiect-pilot, cu baterie de 200 sau 500 de megawaţi/oră, nu ştiu exact, care să înmagazineze exact energia prosumatorilor în zone în care reţelele nu sunt capabile să aibă supratensiuni. Deci, iată că se poate chiar dacă vine foarte târziu.

Cuvântul stocare e pe buzele tuturor politicienilor, dar realitatea este că stocarea se întâmplă la prosumatori, iar în momentul când prosumatorii vor avea o stocare suficientă, pur şi simplu vor ieşi de sub radar, iar furnizorii, distribuitorii şi producătorii de energie ştiu asta. Noua lege a prosumatorului pe care noi cerut-o şi pe care am aplaudat-o, fiind la ora actuală la domnul preşedinte (Nicuşor Dan, n.r.) pentru a trece mai departe spre Monitorul Oficial, pune pune bazele comunităţilor de energie şi reprezintă iarăşi o provocare pentru România", a menţionat Pîrşan.

Reprezentantul asociaţiei de profil a punctat că numărul prosumatorilor, la nivel naţional, va ajunge "într-un interval scurt" la 300.000.

"Comunităţile de energie vor fi despre oameni puternici şi despre comunităţi care îşi vor lua energia în mâinile lor. România, din nefericire, vrea să păstreze un oarecare monopol pe zona producţiei de energie, producând în jur de 70% din energia actuală prin producătorii cunoscuţi. Eu spun că, în zece ani de zile, vom vorbi altfel despre energie.

Energia va fi descentralizată şi se va produce foarte mult la nivel local (...) Tehnologia nu o putem opri la graniţă, iar peste doi vor veni bateriile ieftine cu sodiu. Numărul prosumatorilor va ajunge la 300.000 într-un interval scurt de timp şi vor avea o voce. Au deja o voce şi orice derapaj care se va face legislativ sau la nivel de reglementare, la nivel de ANRE, noi îl vom taxa foarte serios", a spus preşedintele APCE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0896
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3626
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.3564
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0896 RON
USD flag1 USD = 4.3626 RON
GBP flag1 GBP = 5.8778 RON
CHF flag1 CHF = 5.4648 RON
AUD flag1 AUD = 2.9225 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1428 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4326 RON
SEK flag1 SEK = 0.4751 RON
XAU flag1 XAU = 643.1962 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412681.06RON
1 ETH = 14456.54RON
1 LTC = 343.71RON
1 XRP = 9.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26328.79-0.05%
BET-BK5198.63-0.06%
BET-EF1434.360.10%
BET-FI94551.36-0.63%
BET-NG1941.770.35%
BET-TR61655.60-0.05%
BET-TRN59557.78-0.05%
BET-XT2267.67-0.01%
BET-XT-TR5191.07-0.01%
BET-XT-TRN5028.08-0.01%
BETAeRO956.161.42%
BETPlus3818.80-0.06%
RTL59317.69-0.06%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel