Reguli draconice impuse de UE pentru emisiile mașinilor

Costin Spoială |
Data publicării:
Emisiile mașinilor Ford, în atenția autortiăților americane
Emisiile mașinilor Ford, în atenția autortiăților americane

Consiliul Uniunii Europene a aprobat luni standarde stricte de emisii de dioxid de carbon pentru autoturisme şi camionete, fiind astfel mai aproape de îndeplinirea obiectivelor sale în materie de climă, a anunţat, luni, Ministerul Transporturilor. Scopul regulamentul adoptat luni de Consiliu este să garanteze că, din 2030, autoturismele noi vor emite, în medie, cu 37,5% mai puţin CO2, iar camionetele noi, în medie, cu 31% mai puţin CO2 comparativ cu nivelurile din 2021.

 "Între 2025 şi 2029, atât autoturismele, cât şi camionetele vor avea obligaţia de a emite cu 15% mai puţin CO2. Acestea sunt obiectivele privind întregul parc de vehicule de la nivelul UE. Eforturile de reducere a emisiilor de CO2 se vor distribui între producători pe baza masei medii a parcului lor de vehicule", se arată în comunicat.

Potrivit MT, Comisia a prezentat propunerea privind noul regulament în noiembrie 2017, ca parte a celui de-al treilea pachet privind mobilitatea curată. Parlamentul European şi-a adoptat poziţia la 3 octombrie 2018, iar Consiliul a convenit asupra poziţiei sale (abordare generală) la 9 octombrie 2018.

Negocierile cu Parlamentul European au început la 10 octombrie 2018 şi s-au încheiat la 17 decembrie sub forma unui acord provizoriu, care a fost confirmat de ambasadorii la UE ai statelor membre la 16 ianuarie 2019. Adoptarea formală a noilor norme de către Consiliu astăzi reprezintă etapa finală a procedurii.

Citește și: ”Cruciada anti-diesel”, denunțată de șefa CDU

Scopul general al propunerii este de a contribui la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris şi la atingerea obiectivului la nivelul UE de reducere cu 30% până în 2030 comparativ cu nivelurile din 2005 pentru sectorul non-ETS (schema de comercializare a emisiilor) stabilit de Comisia Europeană, care este transpus în obiective naţionale în cadrul Regulamentului privind partajarea eforturilor.

Măsurile şi obiectivele propuse se bazează pe cadrul de politici privind clima şi energia şi pe Strategia privind uniunea energetică, ce urmăreşte reducerea emisiilor şi a consumului de energie în sectorul transporturilor. Necesarul redus de combustibili fosili va îmbunătăţi, de asemenea, siguranţa alimentării cu energie în UE şi va duce la reducerea dependenţei noastre de importurile de energie din ţări terţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300495.88RON
1 ETH = 14469.61RON
1 LTC = 380.36RON
1 XRP = 2.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel