Referendum eșuat în Codlea. Locuitorii nu vor să se împrumute pentru centura ocolitoare

referendum-codlea_47585500
Aproximativ 2.000 de persoane au participat duminică la referendumul local din Codlea, convocat pentru ca populaţia municipiului să se pronunţe dacă doreşte ca Primăria să se împrumute pe piaţa bancară pentru realizarea unei centuri ocolitoare a localităţii.

Doar 10,5% dintre codlenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, o prezență insuficientă pentru validarea referendumului.

Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, a declarat că, chiar dacă referendumul nu a fost validat, scrutinul de duminică reprezintă un câştig pentru democraţie şi pentru localitate.

"A câştigat democraţia şi le mulţumesc tuturor, şi celor care s-au prezentat la urne, şi celor care nu au participat la referendum, deoarece faptul că acesta a fost organizat este un câştig pentru Codlea. Nu trebuie să uităm contextul naţional în care ne aflăm, faptul că Guvernul a anunţat că se împrumută din nou, oamenii sunt blazaţi. Am vorbit cu oamenii şi pe mulţi îi preocupă cu ce îşi vor plăti mâine facturile", a precizat Cîmpeanu.

Potrivit primarului, rezultatul referendumului nu înseamnă sfârşitul proiectului centurii ocolitoare a municipiului, ci doar faptul că localnicii nu îşi doresc un împrumut pentru realizarea acesteia.

Isărescu și-a exprimat opinia față de criptomonede printr-o pildă

"De mâine, vom merge la toate instituţiile statului. Trebuie să căutăm orice soluţie - cu excepţia fondurilor europene, pentru că nu putem accesa o astfel de finanţare - şi sper ca inclusiv cei care au boicotat să pună umărul pentru realizarea acestui proiect", a menţionat edilul din Codlea. 

x close