Recalcularea pensiilor. Ce probleme au Casele de Pensii. Ministerul Muncii prelungește unele termene

casa-de-pensii_81762000_01714800
Casa de pensii
Poveste recalculării pensiilor și promisiunea autorităților că vor face acest lucru este deja una veche de câțiva ani. În funcție de cel întrebat ce se întâmplă cu recalcularea este și răspunsul.

Conform celor mai recente declarații ale șefului Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a spun că ”suntem în grafic”.

Însă lucrurile durează mult prea mult iar ministerul de resort pare să nu reușească să angajeze cei 1.000 de oameni de care are nevoie pentru acest proces.

În esență, propunerea Ministerului Muncii este să prelungească termenul pentru ocuparea prin concurs a celor 1.000 de posturi suplimentare (funcții contractuale) din cadrul caselor de pensii până la data de 31 august 2024. Această prelungire are scopul de a permite continuarea și finalizarea activităților de recalculare a pensiilor conform prevederilor PNRR și a altor reglementări relevante.

Activitățile pentru recalcularea pensiilor constau în:

a) Determinarea stagiilor de cotizare și a numărului de puncte pentru perioadele de vechime în muncă realizate anterior datei de 1 aprilie 2001. Aceasta se va realiza pe baza informațiilor existente în arhiva electronică, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005.

b) Emiterea deciziilor de pensii în sistem centralizat și transmiterea acestora către casele teritoriale de pensii în vederea verificării, îndosarierii, împlicuirii și transmiterii către pensionari.

c) Recalcularea dosarelor de pensii provenite din vechiul sistem al agricultorilor prin determinarea numărului de puncte conform noii formule de calcul a pensiilor, urmată de emiterea și transmiterea deciziilor de pensii către pensionari.

Procesul de ocupare a posturilor suplimentare va continua să se desfășoare prin concurs, organizat în trei etape: selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă (care constă în rezolvarea unui test grilă) și un interviu, conform prevederilor stabilite în OUG 90/2021.

Prelungirea termenului pentru ocuparea acestor posturi suplimentare este justificată de necesitatea de a finaliza recalcularea pensiilor într-un mod eficient și precis, în conformitate cu obiectivele PNRR și cerințele legale.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close