Pensie anticipată. Ce a dispărut din noua Lege a pensiilor

Simona Haiduc |
Data publicării:
Va exista o singură variantă de pensionare anticipată
Va exista o singură variantă de pensionare anticipată

Odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor, în septembrie 2021, va există o singură variantă de pensie anticipată. Este dintre schimbările importantee care vor interveni în sistemul pensiilor de stat.

Concret, dacă în prezent există pensia anticipată (fără penalizare de cuantum) și pensia anticipată parțială (cu penalizare de cuantum), din 2021 nu va mai fi decât pensia anticipată (cu penalizare de cuantum).

Ce înseamnă asta. Că viitoarea pensie anticipată se va putea solicita cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei-standard de pensionare, de persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare (adică vechime legală în muncă de 35 de ani) și de cele care l-au depășit cu până la opt ani.

„Cuantumul pensiei anticipate se stabilește prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare (...) și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare (...)”, precizează Legea nr. 127/2019.

Care este procentul de diminuare

- Până la un an 0,50%

- Între unu și doi ani 0,45%

- Între doi și trei ani 0,40%

- Între trei și patru ani 0,35%

- Între patru și cinci ani 0,30%

- Între cinci și șase ani 0,25%

- Între șase și șapte ani 0,20%

- Între șapte și opt ani 0,15%

La fel ca acum, atunci când se vor îndeplini condițiile pentru pensionarea de limită de vârstă, pensia anticipată va fi transformată automat în pensie pentru limită de vârstă. Totodată, se va recalcula pensia - adică se va scoate diminuarea de cuantum și se vor aduna eventualele perioade de stagiu de cotizare realizate în perioada de pensionare anticipată.

În prezent, pensia anticipată poate fi obținută cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei-standard de pensionare, dar numai dacă a fost realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

Citește și Pensia anticipată parțială pentru bărbați. Cum o calculăm

Pensia anticipată parțială (adică viitoarea pensie anticipată) se poate obține tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei-standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează și cei care depășesc stagiul complet cu până la opt ani).

Așadar, care este diferența între pensia anticipată și cea anticipată parțială? La pensia anticipată este nevoie de o vechime în muncă mai mare decât pentru pensia anticipată parțială. Totuși, cuantumul pensiei anticipate parțiale este mai mic, pentru că se aplică anumite penalizări.

Pentru bărbați, vârsta obișnuită de pensionare este de 65 de ani, iar pentru femei - de 63 de ani (însă, mai nou, femeile pot opta să lucreze până la 65 de ani).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.1165
Diferența -0.0057
Zi precendentă 5.1222
USD
Azi 4.549
Diferența 0.0121
Zi precendentă 4.5369
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.1165 RON
USD flag1 USD = 4.5490 RON
GBP flag1 GBP = 6.0357 RON
CHF flag1 CHF = 5.4699 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6857 RON
CAD flag1 CAD = 3.2689 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4690 RON
XAU flag1 XAU = 486.4063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473158.59RON
1 ETH = 11320.19RON
1 LTC = 455.81RON
1 XRP = 10.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16483.580.97%
BET-BK3095.490.63%
BET-EF900.791.14%
BET-FI57644.590.18%
BET-NG1197.931.05%
BET-TR36349.060.97%
BET-TRN35331.160.97%
BET-XT1411.750.84%
BET-XT-TR3060.310.84%
BET-XT-TRN2980.990.84%
BETAeRO794.86-1.11%
BETPlus2427.820.88%
RTL36865.141.01%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel