Ministrul Energiei răspunde Ungariei: Noi nu vrem să fim hub de gaze

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Ministrul Anton spune că România vrea să devină un pol energetic
Ministrul Anton spune că România vrea să devină un pol energetic

România are ocazia de a deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, având în vedere zăcămintele din Marea Neagră, dacă Marea Britanie va părăsi spaţiul comunitar, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Anton Anton, la o conferință de profil. El a comentat, de asemenea, rencetele afirmații ale ministrului ungar de externe.

"În România, avem mai multe descoperiri, atât onshore, cât şi offshore. În ultima vreme, au fost în zona de ştiri apocaliptice profeţi care spuneau că mai avem gaze pentru 8 ani, pentru 10 ani şi anunţau apocaliptic că perioada de gaze din România s-a terminat. Ei, nu e aşa", a susţinut Anton, amintind că la Caragele s-a descoperit un zăcământ care poate alimenta consumul ţării pe o perioadă de cinci ani.

Referdindu-se la recentele declaraţii ale ministrului maghiar de Externe, care, aflat în vizită în Statele Unite, i-a îndemnat pe americanii de la Exxon să înceapă producţia de gaze din Marea Neagră, ministrul a arătat că "resursele din Marea Neagră depăşesc cu mult necesarul României şi înseamnă o redesenare chiar şi a consumului din regiune. Toate aceste descoperiri ne determină să afirmăm că România devine un pol energetic important, mă feresc să spun hub că e foarte la modă şi toate ţările visează să fie hub de gaze, Bulgaria, Turcia, Ungaria. Noi nu vrem să fim hub de gaze, vrem să fim un pol şi un pod energetic, pentru că noi suntem o zonă de tranziţie. Toţi cei care au declarat că vor să fie hub nu au niciun strop de gaze în producţie", a subliniat oficialul guvernamental.

Citește și Gazele din Marea Neagră. Ungaria dă ultimatum consorțiului ExxonMobile și OMV

În context, ministrul energiei a apreciat că, "dacă Brexitul va avea loc, în scurtă vreme România va deveni primul producător de gaze din UE, astăzi fiind al treilea. Toate acestea necesită eforturi şi vrem să utilizăm aceste gaze în România, în folosul cetăţenilor şi al industriei gazelor româneşti. Vrem ca resursele pe care le avem să fie utilizate şi să fie puse în valoare", a adăugat ministrul.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale estimează că în Marea Neagră există zăcăminte de gaze de peste 200 de miliarde de metri cubi. În prezent, în România se extrag circa 11 miliarde de metri cubi, principalii producători fiind Romgaz şi OMV Petrom.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423243.57RON
1 ETH = 8067.27RON
1 LTC = 395.75RON
1 XRP = 9.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel