ISCIR va putea retrage autorizațiile stațiilor GPL

DCBusiness Team |
Data publicării:
Radu Oprea / Foto: gov.ro
Radu Oprea / Foto: gov.ro

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care se creează cadrul legislativ ce va permite Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) să retragă autorizaţia de funcţionare pentru staţiile de încărcare GPL, dacă va constata deficienţe faţă de prevederile care au stat la baza eliberării autorizaţiei, a declarat ministrul Economiei, Radu Oprea.

Pentru conformitate, purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că este vorba de o ordonanţă de urgenţă care vine să completeze legislaţia privind funcţionarea instalaţiilor şi echipamentelor sub presiune, în cadrul căreia sunt introduse măsuri mai stricte în urma exploziei din acest an de la o staţie GPL din Crevedia.

"Prin această ordonanţă venim şi modificăm un cadru legislativ mai larg, astfel încât ISCIR să poată emite o autorizaţie provizorie de funcţionare, având şi competenţele ca autorizaţia de funcţionare pentru instalaţiile de tip GPL, Skid GPL să poată să fie retrasă atunci când ISCIR constată că anumite prevederi care au stat la baza eliberării autorizaţiei, cum sunt cele din memoriul tehnic, au fost încălcate sau oricare altă instituţie care vine şi controlează, cum ar fi IGSU sau autoritatea locală, constată că au fost încălcate prevederile din documentaţiile pe care ei le-au emis. Dacă aceste prevederi sunt de natură de a aduce prejudiciu grav cetăţenilor, informează imediat, în termen de maxim 48 de ore, ISCIR care vine în control, retrage această autorizaţie. Deci astăzi avem o procedură ca în cazul în care se constată deficienţe la aceste instalaţii de tip Skid, să poată fi oprită activitatea şi să nu mai avem acel caz în care IGSU a încunoştiinţat foarte multe instituţii din statul român, dar ele nu au putut acţiona. Astăzi reglementăm acest lucru", a declarat Radu Oprea, vineri, la Palatul Victoria.

2. -imagine fara descriere- (gpl_99742700.jpg)

El a precizat că, prin aceeaşi ordonanţă, ISCIR va putea folosi bazele de date ale ANAF, rezultate din înregistrările camerelor de luat vederi instalate la staţiile GPL.

"De asemenea, am văzut că existau camere de luat vederi din dispoziţia ANAF la fiecare dintre aceste instalaţii, mărim zona de competenţă şi către ISCIR pentru a putea folosi bazele de date şi a vedea ce se întâmplă la aceste instalaţii, astfel încât, dacă este cazul, să putem merge cu partea de constatare, de control, de aplicare de sancţiuni care pot duce până la închiderea instalaţiilor, până la retragerea autorizaţiei de funcţionare", a explicat Oprea.

Ministrul a prezentat succint şi rezultatele controalelor efectuate de ISCIR la staţiile GPL din ţară.

El a precizat că, în urma acţiunilor ISCIR, au fost efectuate 2.258 de controale la instalaţiile GPL, iar la 29,5% dintre acestea a fost oprită activitatea şi s-au propus sancţiuni de 1.171.000 lei.

"Restul detaliilor trebuie să le dea Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru că aceste controale au fost dispuse prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor din dispoziţia premierului. Am pornit de la aceste controale pentru a vedea ce nu a funcţionat, ce nu funcţionează şi cum putem reglementa. Am constatat că foarte multe instituţii veneau în control fără a exista o modalitate unitară de a opri o activitate care este constatată ca fiind neconformă", a declarat Radu Oprea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9769
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.7307
Diferența 0.0178
Zi precendentă 4.7129
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9769 RON
USD flag1 USD = 4.7307 RON
GBP flag1 GBP = 6.0111 RON
CHF flag1 CHF = 5.3412 RON
AUD flag1 AUD = 3.0720 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3714 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0315 RON
NOK flag1 NOK = 0.4269 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 400.8676 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454180.17RON
1 ETH = 17228.74RON
1 LTC = 616.32RON
1 XRP = 12.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16447.310.63%
BET-BK3042.170.86%
BET-EF891.670.52%
BET-FI59870.660.57%
BET-NG1182.610.57%
BET-TR36270.270.63%
BET-TRN35254.580.63%
BET-XT1417.180.63%
BET-XT-TR3072.190.63%
BET-XT-TRN2992.490.63%
BETAeRO865.29-0.55%
BETPlus2437.410.70%
RTL36542.220.47%

Opinii

Multe semne de întrebare

A fost o aroganță! Profesorul Coșea, despre ceea ce se întâmplă în România

Profesorul Mircea Coșea a vorbit, la un post...

Adrian Negrescu

De ce crește ROBOR? Adrian Negrescu: ”Ne dăm singuri foc la casă!”

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Oameni pe stradă / Foto: Arhiva DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel