Dumitru Costin: ”La Mintia se construiește o nouă capacitate de 1.400 MW”

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Mintia
EXCLUSIV
Mintia

Dumitru Costin, liderul BNS, a vorbit la DC News, în cadrul emisiunii lui Răzvan Dumitrescu despre problemele pe care le are România în privința energiei.

Liderul sindical a explicat că el nu poate să spună ce partid e bun și care este rău între PSD și PNL însă a subliniat câteva fapte.

Dumitru Costin a arătat că în ultimii cinci ani, între 2018 și 2022, România a închis capacități de producție de energie pe cărbune și hidrocarburi de 5.600 de MW și a adăugat că: ”România putea să fie azi, în criză energetică, dacă avea lideri politici destupați la minte, să fie acea țară care salvează Uniunea Europeană. România ar fi fost exportator net de energie. România ar fi făcut mulți bani”, a afirmat liderul sindical și a adăugat că în România în aceeași perioadă de timp s-au pus în funcțiune capacități de numai 70 MW.

Liderul sindicat a mai arătat că în luna august a avut o discuție la Guvern despre ordonanța privind decarbonarea și a propus modificări printre care și o condiție ca înainte să se închidă, de pildă, o capacitate de 100 de MW să pună întâi în funcție 100 de MW. Costin a accentuat că altfel România să ajungă dintr-un mare fost jucător pe piața energetică, dependentă de importuri de energie.

În 2010-2011 se închideau capacități de producție de energie la Complexul Energetic Oltenia și erau oamenii trimiși în șomaj tehnic pentru că produceam mai mult decât puteam vinde pentru că nu eram conectați încă cu piața europeană.

Despre Mintia, Dumitru Costin spune că este prima investiție privată în producția de energie electrică din România din ultimii 30 de ani. Suma care se va investi ridicându-se la 1,4 miliarde de euro.

Costin a criticat vocile care au cerut investigații în această privatizare și a arătat că statul a investit în 2009, 276 milioane de lei.

Liderul sindical a mai arătat că în ultimii 10 ani la Mintia nu s-a mai făcut nicio reparație până anul trecut iar cazanele au funcționat fără autorizație ISCIR. Iar anul trecut după ce s-a decis închiderea Mintia, în mai puțin de trei luni s-au furat 15 km de cabluri din subteran, cabluri din cupru. ”Practic, Mintia nu mai este conectată deloc. Nu mai are cazane funcționale, nu mai are autorizații, este muribundă!”.

Dumitru Costin a dar în schimb o veste foarte bună despre ceea ce va urma să se construiască la Mintia: ”După ce vor demola tot și vor ecologiza vor construi tot o capacitate de producție a energiei electrice, o parte pe gaze și o parte pe panouri fotovoltaice. Capacitatea totală va fi de 1400 de MW. Toată tehnologia va fi de urltimă generație, compania lucrând cu Siemens și General Electric”.

_________________________________

_________________________________

Citește și: Dumitru Costin: Românii au ajuns în sărăcie energetică. Ce economie să mai facă dacă şi-au redus deja consumul, din cauza lipsei banilor?

Dumitru Costin, lider BNS, a vorbit la DC News, la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, despre cât de greu sunt de realizat măsurile despre economisirea energiei date de Comisia Europeană.

"Comisia a adoptat un pachet de măsuri și a cerut fiecărui stat membru să le transpună în normele interne și în politicile interne.

Prima măsură vizează obligația reducerii consumului cu 5%, cel puțin în orele de vârf. Fiecare stat membru își face analiza națională, vede care sunt intervalele de ore de vârf și în funcție de asta, primul pas pe care trebuie să-l facă este acela de a. optimiza modul în care se cheltuie energia în acele intervale de timp, optimizare poate să însemne și modificări de program de lucru atât pentru public, cât și pentru mari consumatori societăți comerciale. Deci consumă pe intervalele alea de vârf, consumă mai puțin și du consumă spre alte ore din cele 24 care sunt într-o oră.

Un al doilea mod prin care poți să faci aceste economii, din păcate, România a pierdut un an de zile în povești nemuritoare, grav, este acela de a reduce consumurile, înlocuind tipurile de consumator pe care le folosești. Spre exemplu, înlocuiești corpurile de iluminat clasice pe care încă le folosim intensiv în România să le înlocuiești cu corpuri de iluminat cu LED uri sau dai drumul la programele de investiții pentru ca locuințele din România să nu mai piardă energetice, le reduci pierderile de energie, anvelopă și așa mai departe, Avem bani negociați PNRR doar pentru acest tip de măsură, dar noi încă suntem în birocrația noastră, în zeama noastră. Deci asta ar putea să fie niște măsuri care pot fi făcute imediat", a explicat Dumitru Costin. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291770.34RON
1 ETH = 14159.31RON
1 LTC = 372.86RON
1 XRP = 2.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel