Deficitul comercial al României a crescut cu aproape 27%. INS revizuiește datele privind creșterea economică pe trimestrul II

Deficitul balanţei comerciale al României s-a ridicat la valoarea de 14,602 miliarde de euro, în primele opt luni ale anului, în creştere cu 3,087 miliarde de euro faţă de acelaşi interval din anul precedent, relevă datele INS.

Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2021, exporturile au însumat 48,184 miliarde de euro, în timp ce cuantumul importurilor a fost de 62,787 miliarde de euro.

În acest context, exporturile României au crescut cu 24,4%, iar importurile cu 24,9%, raportat la perioada de referinţă analizată de INS.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (46,7% la export şi 36% la import) şi alte produse manufacturate (30,5% la export, respectiv 30,1% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri, în perioada ianuarie - august 2021, a fost de 35,134 miliarde de euro la expedieri şi de 45,694 miliarde de euro la introduceri, echivalentul a 72,9% din total exporturi, precum şi 72,8% din total importuri.

De asemenea, valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost, în intervalul menţionat, de 13,050 miliarde de euro la exporturi, respectiv de 17,092 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,1% din total exporturi şi 27,2% din total importuri.

În luna august a acestui an, exporturile au însumat 5,672 miliarde de euro, iar importurile 7,401 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 1,729 miliarde de euro. Totodată, faţă de luna august 2020, exporturile din luna august 2021 au crescut cu 23,3%, în timp ce importurile s-au majorat cu 21,1%. 

Citește și: Oficial al Pentagonului: China este pe cale să domine viitorul lumii

 

Creştere economică revizuită la 1,9%

 

INS a revizuit creşterea economică din trimestrul II al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, la 1,9%, de la 1,8% cât estima anterior, conform datelor provizorii publicate luni de INS.

Pe data de 7 septembrie, INS anunţa că economia României a crescut cu 1,8% în trimestrul II din 2021, comparativ cu trimestrul anterior, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Produsul Intern Brut (PIB) a consemnat un avans de 13% pe seria brută şi de 13,6% pe seria ajustată sezonier.

Conform INS, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul II 2021 a fost de 290,489 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 1,9% faţă de trimestrul I 2021 şi cu 14,4% faţă de trimestrul II 2020.

Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2021, pe serie ajustată, a fost de 574,137 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 6,6% faţă de semestrul I 2020.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2021 a fost de 271,202 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 13,9% faţă de trimestrul II 2020.

Conform datelor INS, Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2021, pe serie brută, a fost de 496,253 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 7% faţă de semestrul I 2020.

Comparativ cu varianta provizorie (1), în trimestrul II 2021, dinamica PIB s-a mărit cu 0,9 puncte procentuale (de la 113,0% la 113,9%) la fel ca şi a valorii adăugate brute (de la 112,0% la 112,9%), iar volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 1,4 puncte procentuale.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în: construcţii (+6,6 puncte procentuale); activităţi de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (+5,5 puncte procentuale).

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +6,2% la +7,3%, şi exportul net de bunuri şi servicii, de la -1,9% la -2,1%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298882.52RON
1 ETH = 14605.55RON
1 LTC = 395.14RON
1 XRP = 2.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16983.11 0.07%
BET-BK 3119.92 -0.02%
BET-FI 59814.16 -0.39%
BET-NG 1214.55 -0.02%
BET-TR 35237.90 0.07%
BET-TRN 34425.71 0.07%
BET-XT 1444.77 -0.06%
BET-XT-TR 2964.03 -0.06%
BET-XT-TRN 2900.56 -0.06%
BETAeRO 1062.38 0.24%
BETPlus 2508.80 0.08%
RTL 37293.65 0.06%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel