Declarația Unică, reinventată: Tot ce aduce nou sistemul precompletat

anaf-dcaratia-unica_20759800
Declarația unică - Foto ilustrativ
Declarația Unică intră în 2026 într-o nouă eră digitală: formularul este precompletat cu date din bazele ANAF, reducând birocrația, dar menținând responsabilitatea contribuabililor de a verifica și completa informațiile lipsă.

Anul 2026 marchează o etapă semnificativă în relația contribuabililor cu administrația fiscală, întrucât Declarația Unică (i.e., Formularul 212) trece anul acesta printr-un proces amplu de modernizare, menit să simplifice obligațiile declarative și să reducă barierele tehnice sau birocratice care au însoțit acest demers în ultimii ani, arată o analiză semnată de Corina Mîndoiu şi Mădălina Damian de la EY România.

Pentru prima dată, Declarația Unică nu mai are ca punct de plecare un formular PDF ce trebuie completat de la zero de către contribuabil. Autoritățile fiscale introduc varianta precompletată, în care sunt integrate automat informațiile existente deja în bazele de date ale ANAF: veniturile salariale raportate de angajatori, dividende distribuite de companii din România, dobânzi bancare, contracte de închiriere înregistrate și alte informații furnizate prin declarațiile depuse de terți. Această schimbare are ca scop oferirea unui punct de pornire mai facil și mai clar, precum și reducerea timpului necesar completării documentului.

Noua procedură de precompletare rămâne una parțială. Există categorii de venituri care nu pot fi incluse automat, deoarece ANAF nu deține acces la toate sursele de informații relevante. Veniturile obținute prin brokeri străini, câștigurile din criptomonede tranzacționate pe platforme din afara României, veniturile din chirii pentru proprietăți situate în alte state sau veniturile din activități independente sunt doar câteva astfel de exemple. Pentru toate aceste situații, contribuabilul rămâne pe deplin responsabil să verifice informațiile precompletate și să completeze datele care lipsesc, în conformitate cu situația fiscală personală. 

Citiţi şi: ANAF a modificat procedura RO e-Factura printr-un nou ordin

Practic, autoritățile pot furniza doar datele pe care le dețin, însă acuratețea finală a declarației și obligațiile fiscale ce decurg din Declarația Unică rămân responsabilitatea contribuabilului. În acest sens, subliniem necesitatea ca informațiile precompletate puse la dispoziție de ANAF să fie verificate cu atenție de către contribuabil înainte de depunerea declarației și completate în mod corespunzător, nu doar acceptate ca fiind corecte și finale, declarația precompletată neconstituind titlu de creanță.

Bonificația de 3% pentru depunerea anticipată

Pentru veniturile realizate în 2025, autoritățile introduc un mecanism de stimulare a conformării voluntare, conceput să încurajeze depunerea timpurie a Declarațiilor Unice și să reducă presiunea asupra platformelor ANAF în luna mai, perioadă în care, în mod tradițional, sistemele au fost frecvent suprasolicitate. 

Este vorba despre o bonificație de 3% aplicată impozitului pe venit, pentru cei care depun Declarația Unică și achită integral obligațiile fiscale aferente veniturilor realizate în 2025 (impozit pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, după caz) până la 15 aprilie 2026, inclusiv. Bonificația nu se aplică contribuțiilor sociale, care se vor achita integral, și nici cu privire la impozitul pe venit reținut la sursă.

Citiţi şi: ANAF introduce formularul 181. Modelul şi instrucţiunile de completare

Termenul pentru a beneficia de bonificație este foarte scurt, având în vedere că datele precompletate încep să fie puse la dispoziție abia zilele acestea, ceea ce înseamnă că persoanele care doresc să profite de bonificație mai au la dispoziție o fereastră de doar două săptămâni. Din acest motiv, pentru unii contribuabili poate fi mai eficient să nu aștepte precompletarea din partea ANAF și să depună declarația pe baza propriilor evidențe.

Totodată, persoanele fizice pentru care aplicația de precompletare nu afișează niciun fel de date nu sunt exonerate de obligația depunerii Declarației Unice. În lipsa precompletării, contribuabilul trebuie să depună declarația, dacă are această obligație potrivit prevederilor Codului fiscal.

Impactul diferențiat asupra contribuabililor

În practică, ne așteptăm ca acest proces să producă efecte diferite, în funcție de profilul contribuabilului. Pentru cei cu venituri extrasalariale „standard”, raportate integral în România, precompletarea poate simplifica mult procedura. Pentru cei cu venituri multiple sau provenind din surse internaționale însă, obligația de verificare și completare rămâne una substanțială.

Recomandarea noastră este ca, indiferent dacă ANAF pune sau nu la dispoziție anumite informații precompletate, fiecare contribuabil să își păstreze cu grijă documentele suport în arhiva personală. Astfel, extrasele bancare, rapoartele de tranzacționare, documentele privind dividendele încasate, contractele de închiriere și toate celelalte documente justificative rămân esențiale în acest proces. Acestea nu doar facilitează completarea corectă a Declarației Unice, ci pot fi decisive în eventualitatea unor verificări ulterioare din partea autorităților fiscale. 

În practică, păstrarea acestor documente nu este doar o formalitate, ci o măsură de protecție ce poate ajuta contribuabilul în orice situație administrativă sau fiscală. 

Declarația Unică, în forma sa din 2026, reprezintă un pas necesar spre modernizarea administrației fiscale, spre un sistem mai transparent, mai ușor de utilizat și mai apropiat de contribuabil. Totuși, rămâne de văzut cum va funcționa în practică, pentru că vorbim despre un sistem încă în evoluție, cu limitări inerente primului an de implementare, însă, pentru moment, direcția dorită este clară: simplificare, digitalizare, predictibilitate și eficientizare a procesului declarativ. 

Această modernizare aduce beneficii, însă nu înlătură responsabilitatea individuală. Fiecare contribuabil trebuie să își cunoască obligațiile fiscale, să verifice cu atenție informațiile puse la dispoziție de ANAF și să le ajusteze sau să le completeze acolo unde este necesar. 

Privind spre viitor, pe măsură ce, sperăm noi, ANAF va integra tot mai multe surse de date și va perfecționa acest mecanism de preluare automată de informații, contribuabilul ar putea ajunge să aibă de făcut doar ajustări minime, iar procesul declarării ar putea să devină unul cu adevărat simplificat.

Actualitate Vezi toate articolele
x close