Criza aduce venituri uriașe industriei petrolului. Exxon are ce să celebreze

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Exxon
Exxon

Criza energetică a favorizează industria petrolieră.

Grupul petrolier american Exxon Mobil a dat publicităţii vineri un profit trimestrial peste aşteptări, în condiţiile în care creşterea preţurilor la energie a permis celui mai mare producător de petrol din SUA să genereze un profit trimestrial comparabil cu cel al gigantului tehnologic Apple, transmite Reuters.

Profitul net de 19,66 miliarde de dolari realizat de Exxon Mobil în trimestrul al treilea al acestui an depăşeşte cu mult estimările analiştilor de pe Wall Street, fiind la mică distanţă de profitul de 20,7 miliarde de dolari înregistrat de Apple în aceeaşi perioadă.

Până în 2013, Exxon Mobil a fost cea mai mare companie din SUA, în funcţie de capitalizarea de piaţă, însă acum această poziţie este ocupată de Apple.

În ultimul an, profiturile realizate de companiile petroliere au crescut pe fondul exploziei preţurilor la gaze naturale şi petrol, în contextul în care o piaţă energetică sub-aprovizionată a coincis cu sancţiunile impuse Rusiei de statele occidentale pentru invadarea Ucrainei. Pe acest fundal au crescut şi exporturile americane de petrol şi gaze spre Europa, ceea ce permite giganţilor energetici americani să anunţe profituri record.

Rezultatele anunţate de Exxon Mobil sunt de două ori mai mari decât cele ale rivalilor Shell şi TotalEnergies. Unul dintre motive este şi decizia gigantului american de a continua să investească în combustibili fosili, în timp ce competitorii europeni au început să facă tranziţia spre energiile regenerabile.

"Investiţiile noastre din ultimii cinci ani, inclusiv cele făcute în perioada pandemiei, stau în spatele rezultatelor noastre de astăzi", a subliniat directorul financiar de la Exxon Mobil, Kathryn Mikells.

În total, pe primele nouă luni ale acestui an, Exxon Mobil a generat un profit net de 43 de miliarde de dolari, cu 19% mai mult decât în perioada similară a lui 2008, când petrolul se tranzacţiona la un preţ record de 140 de dolari per baril.

Profiturile record anunţate de companiile petroliere au dus la noi apeluri venite din partea preşedintelui SUA, Joe Biden, pentru ca firmele să reinvestească profiturile excepţionale din acest an în producţie, mai degrabă decât să îşi răscumpere propriile acţiuni.

Citește și:

Rușii elimină Exxon din marile proiecte. Cine preia participația americanilor

Rusia a eliminat Exxon din acționariatul proiectului de petrol și gaze Sakhalin-1 și a transferat participația sa către o entitate comercială rusă.

Exxon a declarat că acest lucru echivalează cu o expropriere și că s-a retras din Rusia în ansamblu, a relatat Wall Street Journal.

Exxon deținea o participație de 30% din Sakhalin-1, dar în urmă cu o săptămână președintele Vladimir Putin a semnat un decret prin care a fost înființată o nouă entitate care să gestioneze operațiunile proiectului de petrol și gaze din Orientul Îndepărtat. Decretul a permis guvernului rus să distribuie participațiile la proiect și să dea afară partenerii străini atunci când consideră că acest lucru este necesar.

Totuși, Exxon era oricum pe cale să plece. La scurt timp după ce trupele rusești au intrat în Ucraina în luna februarie, Exxon a declarat că se va retrage din Rusia și nu va mai face investiții în această țară.

În aprilie, compania american a invocat forța majoră la proiectul Sakhalin, reducând producția de la aproximativ 220.000 bpd la doar 10.000. Producția a fost afectată și de refuzul Exxon de a accepta o asigurare locală pentru petrolierele care transportă țițeiul de pe insula Sakhalin.

Între timp, Reuters a relatat ieri că ONGC din India ia în considerare posibilitatea de a prelua o participație în noua entitate care operează Sakhalin-1. Compania petrolieră de stat indiană a fost acționar în consorțiul care gestiona Sakhalin-1 înainte de retragerea Exxon și a dorit să-și păstreze implicarea în proiect, a raportat Reuters, care a citat surse ce au dorit să-și păstreze anonimatul.

"ONGC Videsh își va proteja cota sa în proiect, ceea ce înseamnă că va prelua o participație în noua entitate", a declarat una dintre surse. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.97
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.969
USD
Azi 4.5781
Diferența -0.0004
Zi precendentă 4.5785
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9700 RON
USD flag1 USD = 4.5781 RON
GBP flag1 GBP = 5.8914 RON
CHF flag1 CHF = 5.1865 RON
AUD flag1 AUD = 3.0027 RON
DKK flag1 DKK = 0.6660 RON
CAD flag1 CAD = 3.3139 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4154 RON
SEK flag1 SEK = 0.4235 RON
XAU flag1 XAU = 349.3503 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310716.61RON
1 ETH = 14911.05RON
1 LTC = 327.38RON
1 XRP = 2.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.80%
6 luni: 5.85%
12 luni: 5.90%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.570.62%
BET-BK3451.260.29%
BET-EF1000.000.00%
BET-FI60522.910.44%
BET-NG1324.700.60%
BET-TR40567.250.64%
BET-TRN39460.390.64%
BET-XT1582.580.60%
BET-XT-TR3406.050.63%
BET-XT-TRN3319.700.63%
BETAeRO1041.04-0.45%
BETPlus2742.330.56%
RTL40817.270.65%

Opinii

Preț halucinant ca să îți pui prosopul pe plajă

200 de lei ca să stai cu prosopul pe plajă. Românul, mai tare ca francezul de la Saint Tropez

Litoralul românesc continuă să ne surprindă...

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel