Creşterile de preţuri aduc un val de greve şi proteste în Europa

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Franţa - Grevă în sectorul transportul public.

Creşterile de preţuri aduc un val de greve şi proteste în toată Europa. Ieri, Belgia a fost afectată de o grevă naţională, iar în Marea Britanie mii de asistente medicale au decis să oprească lucrul, pentru a cere salarii mai mari. În Grecia, mii de oameni au protestat în faţa parlamentului elen, nelipsind ciocnirile între manifestanţi şi poliţişti. Activitatea în majoritatea domeniilor a fost paralizată, transportul în comun, pe uscat şi pe mare a fost suspendat, iar emisia televiziunilor şi radiourilor a fost oprită.

Astăzi, cei care vor călători la Paris vor întâmpina probleme serioase pentru a ajunge de la aeroport în oraş, precum şi pentru a circula în capitala franceză sau în localităţile limitrofe. Lucrătorii din domeniul transportului în comun fac grevă generală, fiind anunţate importante perturbări de trafic pe toate mijloacele: metrou, transport de suprafaţă şi trenurile din reţeaua regională. 

Se prefigurează o joie neagră, astăzi, la Paris, în special la orele de vârf, dimineaţa şi seara, când oamenii pleacă sau se întorc de la muncă. Cinci din cele 14 linii de metrou nu vor circula deloc, iar celelalte vor sosi în staţii cu o frecvenţă mult mai redusă. Autobuzele şi tramvaiele vor face mai puţine curse, iar trenurile RER dintre Paris şi zonele periferice, care asigură inclusiv legătura cu cele două aeroporturi internaţionale Roisy Charles de Gaulle şi Orly, vor circula după un orar foarte perturbat şi imprevizibil. Călătorii sunt sfătuiţi să apeleze la pagina de internet a regiei şi la aplicaţia de pe telefonul mobil pentru a se informa în timp real asupra posibilităţilor de transport.

Greviştii cer creşterea salariilor cu cel puţin 300 de euro pe lună şi soluţii pentru deficitul sever de personal. Lipsa de conductori de metrou şi de şoferi de autobuze le face viaţa grea şi călătorilor, obligaţi să aştepte mai mult şi să circule într-o aglomeraţie tot mai greu de suportat. În fruntea regiei de transport pariziene a fost confirmat chiar ieri de parlament fostul prim-ministru Jean Castex, care va trebui să găsească soluţii pentru buna gestionare a întreprinderii, precum şi căi de comunicare cu cei peste 70.000 de salariaţi care i-au pregătit astăzi o grevă generală, în semn de bun venit, transmite Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.3826
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 498613.34RON
1 ETH = 17890.39RON
1 LTC = 433.82RON
1 XRP = 11.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel