Ciolacu: Oricât de tare ar deranja, pensiile speciale care ne costă peste 2 miliarde de euro anual trebuie supraimpozitate

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Preşedintele PSD le-a transmis un mesaj colegilor de coaliţie. 

"Fac un ultim apel către colegii mei din Coaliție, înainte de reuniunea de mâine, să înțeleagă necesitatea ca România să aibă un cadru fiscal modern și european.

Nu putem continua cu un sistem învechit și nedrept, care produce dezechilibre economice și inechitate socială. Este un nonsens să așteptăm un progres general pentru români cu un sistem regresiv, în care cine câștigă mai mult plătește procentual mai puțin!

Oricât de tare ar deranja acest lucru, pensiile speciale care ne costă peste 2 miliarde de euro anual, trebuie supraimpozitate. Totodată, trebuie taxate corect averile celor care trăiesc în lux. Statul are datoria de a-i ajuta, mai ales în această perioadă grea, atât pe angajații aflați în zona salariului minim pe economie, cât și pe pensionarii cu cele mai mici venituri. A ne face că nu vedem această realitate înseamnă a pune un simplu bandaj pe o rană atunci exact când pacientul are nevoie de medicamente mai puternice!

Nu vrem noi taxe care să împovăreze mediul de afaceri, ci vrem o reașezare a sarcinii fiscale astfel încât toți românii care câștigă cinstit din munca lor să simtă că sistemul fiscal este la fel de corect ca și ei. Momentan, nu avem așa ceva!

De aceea, PSD nu se va opri până când nu vom realiza un sistem comparabil cu cele mai dezvoltate economii din Europa. Și mai este un subiect care trebuie lămurit în Coaliție.

Este nevoie de un plan urgent pentru siguranța energetică a țării în perioada următoare. Susținem protejarea mediului, ne respectăm angajamentele pe termen lung, dar prioritatea momentului este să-i protejăm pe români! Iar, în clipa de față, adevărul crud este că nu există o strategie energetică care să răspundă urgențelor actuale", a transmis Marcel Ciolacu într-un mesaj publicat pe Facebook.

 

Citeşte şi: Impozitarea progresivă mai aşteaptă. Ciolacu: Nu va fi implementată nici anul acesta, nici anul viitor

 

Impozitarea progresivă nu va fi implementată nici anul acesta, nici anul viitor, a anunţat liderul PSD.

Impozitarea progresivă nu va fi implementată anul acesta, și nu cred că nici anul viitor, dar este o bază de discuție, spune marți liderul PSD, Marcel Ciolacu.

„Impozitarea progresivă, nu am spus niciodată și nu spun nici astăzi, nu va fi implementată anul acesta, și nu cred că nici anul viitor, dar este o bază de discuție. Știți că pornește digitalizarea de la ANAF, de la Vamă, de la autoritățile locale, fiindcă trebuie ceva integrat. Să vedem cum construim viitorul împreună, să ieșim din zona de sloganuri, să ne rupem că . Nu am văzut mediul de afaceri distrus nici în Franța, nici în Germnaia, nici în Italia, nici în Polonia, niciunde în Europa unde există acest sistem de impozitare progresivă, și să începem să creionăm, în coaliție, împreună cu partenerii sociali, cu mediul de afaceri, o perspectivă de viitor a României”, a declară Marcel Ciolacu.

 

El neagă existența tensiunilor în relația cu liderul PNL, Nicolae Ciucă

 

„Dacă vrem să scoatem breaking news că s-a certat Ciolacu cu Ciucă, nu am nicio problemă, că aveți și dumneavoastră meseria dumneavoastră... Nu este o ruptură în interior, dar eu cred că este necesar să discutăm. Adevărat, mai există politicieni, care, normal, încearcă să apară la televizor cu ceva fantastic, să aibă păreri, dacă nu mai e cota unică. Nu știu care mai e cota unică, e 5, e 10, e 16, e 9. Cotă unică este cotă unică. Ne-am apucat să scoatem din excepții, un lucru foarte bun și recomandare a auditorilor interni cât și a auditorilor externi, încet, încet să scoatem aceste excepții”, adaugă Ciolacu.

Liderul PSD afirmă că „e posibil ca în viitor, să venim cu un sistem de impozitare la toate țările membre UE”.

„Poate este nevoie să venim cu o viziune europeană, peste tot, astfel încât să creăm un cadrul concurențial adecvat în interiorul Uniunii Europene. Lucrurile sunt într-o dinamică. Dacă dorim să mergem simplist, că eu m-am certat cu Ciucă, nu am nicio problemă, vă anunț că nu m-am certat cu Ciucă, chiar am vorbit astăzi de dimineață. Și avem în continuare aceste discuții, și cu BNR, și cu FMI, și cu toată lumea să ne luăm toate informațiile pentru ca deciziile politice, care o să ne afecteze pe toți (..) să fie cele corecte”, menționează președintele PSD.

Întrebat despre impozitarea pensiilor speciale, Ciolacu a răspuns: „Dacă am venit cu șapte proiecte... Continuăm să venim cu proiecte în aceeași logică, crezând că dacă facem același lucru o să avem un efect..știți că este teoria tâmpitului. Nu vom reuși. Ori schimbăm sistemul, fiindcă e incorect să ieși la pensie și să ai venituri mai mari decât ai avut în activitate. Acolo, părarea mea este că trebuie venit cu impozitare peste 90%”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299390.65RON
1 ETH = 14673.77RON
1 LTC = 387.81RON
1 XRP = 2.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel