Cinci ţări din Europa Centrală și de Est cer prelungirea embargoului asupra cerealelor din Ucraina

Vlad Roibu |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

După ce Europa a creat lobby pentru exporturile din Ucraina, afectate de conflictul belic pe Marea Neagră, țările învecinate au ajuns în impas în ceea ce privește exportul de cereale iar fermierii au luat măsuri în acest sens.

Astfel, cinci state membre UE din Europa Centrală şi de Est (CEE) vor cere împreună miercuri Uniunii Europene să extindă embargoul privind importurile de cereale din Ucraina dincolo de termenul limită care expiră în 15 septembrie, pentru a preveni perturbări majore ale pieţei, a declarat ministrul ungar al Agriculturii, Istvan Nagy.

Polonia, România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au devenit rute de tranzit alternative pentru cerealele din Ucraina, pentru a compensa încetinirea exporturilor prin intermediul porturilor de la Marea Neagră, după invazia rusească. Luni, Rusia a pus punct unui acord internaţional privind coridorul din Marea Neagră, iar cele cinci state din CE sunt îngrijorate că pe teritoriul lor va spori fluxul de cereale şi blocajele.

În mai, UE a permis celor cinci ţări să interzică pe plan intern vânzările de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui din Ucraina, în timp ce este permis tranzitul spre alte pieţe de export, inclusiv spre alte state membre UE. Embargoul expiră în 15 septembrie.

Îndreptându-se spre o reuniune la Varşovia, Istvan Nagy a explicat la aeroport că Polonia, România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia vor cere menţinerea pentru moment a embargoului la grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui din Ucraina, în timp ce vor continua transporturile de tranzit.

 

Ce alternative sugerează Ungaria

 

Oficialul ungar a declarat că va discuta de asemenea o opţiune prin care ţările să poată cere individual Uniunii Europene să adauge produse pe lista celor la care se aplică embargoul.

"Ne îndreptăm spre Varşovia pentru a întări cooperarea celor cinci ţări şi pentru a semna o declaraţie sau un acord în care vom cere UE extinderea embargoului dincolo de 15 septembrie", a afirmat ministrul ungar al Agriculturii.

El a arătat că încă nu a început în Ungaria recoltarea porumbului şi a seminţelor de floarea soarelui, în timp ce în silozuri mai există cereale ucrainene.

Opinia dominantă în cele cinci ţări este prelungirea embargoului până la 31 decembrie, iar Ungaria sprijină această poziţie, a explicat Nagy.

Acesta a adăugat: "Evident, Ucraina, o ţară mare, produce şi exportă cereale spre Europa, ceea ce perturbă piaţa. Aceeaşi situaţie se observă în cazul cărnii de pui, a ouălor şi a mierii".

Nagy a apreciat că transportul cerealelor pe cale terestră este scump şi a sugerat că UE ar trebui să ofere subvenţii progresive de tranzit Ucrainei sau companiilor de transport pentru ca cerealele să fie livrate către porturi alternative, pentru a evita povara asupra pieţelor europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.1222
Diferența 0.0231
Zi precendentă 5.0991
USD
Azi 4.5369
Diferența 0.0471
Zi precendentă 4.4898
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.1165 RON
USD flag1 USD = 4.5490 RON
GBP flag1 GBP = 6.0357 RON
CHF flag1 CHF = 5.4699 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6857 RON
CAD flag1 CAD = 3.2689 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4690 RON
XAU flag1 XAU = 486.4063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469317.01RON
1 ETH = 10657.62RON
1 LTC = 450.49RON
1 XRP = 10.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16359.700.21%
BET-BK3078.330.07%
BET-EF893.710.34%
BET-FI57443.98-0.16%
BET-NG1193.950.72%
BET-TR36075.880.21%
BET-TRN35065.630.21%
BET-XT1402.200.16%
BET-XT-TR3039.630.16%
BET-XT-TRN2960.840.16%
BETAeRO777.21-3.30%
BETPlus2410.350.15%
RTL36598.390.28%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel