România și pentru Uniunea Europeană. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, atrage atenția că România nu are, în acest moment, o instituție unică responsabilă exclusiv de protecția infrastructurilor energetice offshore și onshore, ceea ce poate crea confuzie exact în primele momente ale unei crize.
Analiza sa pornește de la o întrebare simplă, dar esențială: cine apără, concret, platformele de gaze din Marea Neagră?
Potrivit lui Dumitru Chisăliță, securitatea platformelor offshore este, în prezent, asigurată doar indirect, printr-un ansamblu de instituții cu atribuții diferite. Operatorul economic are responsabilități privind securitatea industrială, monitorizarea tehnică și controlul accesului. Paza fizică este asigurată de firme private de securitate. Forțele Navale Române monitorizează zona maritimă, Forțele Aeriene supraveghează spațiul aerian, iar serviciile de informații urmăresc riscurile și amenințările de securitate.
În același timp, Ministerul Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră Română și Autoritatea Navală Română au atribuții legate de securitatea maritimă, controlul frontierelor, siguranța navigației și traficul naval.
Problema, spune Chisăliță, este că această împărțire nu echivalează cu existența unui centru unic de comandă. El notează că, în cazul unui incident, trebuie stabilit mai întâi cine îl încadrează juridic și cine sesizează instituțiile competente: „cineva” trebuie să încadreze juridic ce incident este și „altcineva” să sesizeze una sau mai multe dintre instituțiile implicate.
În opinia președintelui AEI, această formulă este riscantă: „Nu există nicio instituție care să aibă misiune principală și/sau exclusivă apărarea infrastructurilor energetice offshore și/sau onshore și coordonarea asigurării securității energetice a României”.
Una dintre cele mai importante vulnerabilități semnalate în analiză ține de reacția imediată. În cazul unui atac cu drone maritime, al unui sabotaj asupra conductelor submarine, al unui atac asupra platformelor de producție, al unei operațiuni hibride sau al unui blackout, România ar trebui să poată reacționa rapid, coordonat și fără suprapuneri instituționale.
Dumitru Chisăliță ridică mai multe întrebări care ar trebui să fie lămurite înainte de apariția unei crize: „Cine coordonează răspunsul în primele 30 de minute după un incident? Cine are imaginea integrată asupra energiei, securității maritime, riscurilor cibernetice și amenințărilor hibride pentru infrastructura critică? Cine decide prioritățile dacă sunt afectate simultan platformele offshore, rețeaua electrică și aprovizionarea cu gaze?”
Aceste întrebări devin cu atât mai importante cu cât un incident major nu ar afecta doar o companie sau o instalație industrială, ci ar putea avea efecte directe asupra securității energetice a României, asupra aprovizionării cu gaze și asupra stabilității economice.
Analiza insistă asupra proiectului Neptun Deep, care va deveni una dintre cele mai importante infrastructuri energetice ale României și ale Uniunii Europene. Amplasarea sa, la aproximativ 170 de kilometri de țărm, schimbă complet nivelul de complexitate al protecției.
Chisăliță subliniază că Neptun Deep nu se află în apele teritoriale ale României, ci în Zona Economică Exclusivă. Diferența este esențială. În apele teritoriale, care se întind până la 12 mile marine de la coastă, România exercită suveranitate deplină, similar teritoriului național. În Zona Economică Exclusivă, România nu are suveranitate teritorială în același sens, ci drepturi suverane asupra resurselor și infrastructurilor economice, inclusiv asupra exploatărilor de hidrocarburi și instalațiilor offshore.
Această realitate face ca protecția platformelor și conductelor submarine să fie mult mai complicată juridic și militar decât apărarea unui obiectiv aflat pe teritoriul național.
În scenariul unui incident major, răspunsul ar implica simultan Forțele Navale, Forțele Aeriene, serviciile de informații, Ministerul Energiei, operatorii economici și alte structuri ale statului. Pe hârtie, fiecare instituție are atribuții. În practică, avertizează Chisăliță, lipsa unei structuri unice de coordonare poate duce la întârzieri, neclarități și decizii greu de armonizat.
Formularea folosită de președintele AEI este dură: „În realitate probabil am avea o bâlbă colectivă”. El adaugă că „nu există însă un comandament unic dedicat securității energetice care să coordoneze permanent aceste capabilități”.
Aceasta este, de fapt, marea problemă semnalată de analiză: România are instituții cu atribuții parțiale, dar nu are un mecanism permanent care să integreze energia, apărarea, securitatea maritimă, protecția infrastructurii critice, informațiile operative și riscurile cibernetice.
În opinia lui Dumitru Chisăliță, intrarea în producție a Neptun Deep și dezvoltarea altor proiecte offshore obligă România să treacă de la o abordare generală, bazată pe supravegherea spațiului maritim, la un concept dedicat de protecție permanentă a infrastructurilor energetice.
El invocă modele aplicate de state precum Norvegia sau Regatul Unit, unde platformele din Marea Nordului sunt tratate ca infrastructuri strategice care necesită protecție specializată, coordonare continuă și mecanisme clare de intervenție.
„Întrebarea «Cine apără platformele de gaze din Marea Neagră?» scoate în evidență vulnerabilitatea mare a României”, afirmă Dumitru Chisăliță. În opinia sa, această vulnerabilitate poate fi eliminată printr-o soluție propusă încă din 2016 de Asociația Energia Inteligentă: constituirea Dispeceratului Național de Securitate Energetică, ca instituție independentă aflată în coordonarea Guvernului.
Un astfel de dispecerat ar trebui să aibă rolul de a integra informațiile, de a coordona reacția instituțiilor și de a asigura continuitatea securității energetice în situații de criză.
În lipsa unei asemenea structuri, România riscă să intre în etapa exploatării unor resurse strategice din Marea Neagră fără să aibă pe deplin clarificat cine decide, cine coordonează și cine răspunde atunci când infrastructura energetică este amenințată.
