DCBusiness Actualitate Un Dorel neamț a lăsat Berlinul în beznă

Un Dorel neamț a lăsat Berlinul în beznă

Muncitorul vinovat lucra la consolidarea unui pod
Un muncitor de pe un șantier din Berlin a tăiat din greșeală o legătură electrică care asigura alimentarea cartierului Koepenick. Ca să repare ce a stricat muncitorul, firma locală de electricitate va avea nevoie de mai bine de 24 de ore. Berlinezii din Koepenick au petrecut deja o noapte în frig și întuneric, estimările fiind că abia în jurul orei 15.00, reparațiile vor fi finalizate.

Au fost afectate peste 30.000 de locuinţe şi 2.000 de companii. Şcolile şi grădiniţele din zona respectivă au fost închise miercuri. Pentru un spital a fost instalată o sursă suplimentară de alimentare independentă, iar unii pacienţi au fost transferaţi. Multe clădiri au nevoie de electricitate pentru încălzire, deşi vremea a fost săptămâna aceasta relativ caldă pentru februarie, transmite DPA.

Pe lângă aceste probleme, în cartier nu funcţionau nici telefoanele fixe, nici cele mobile. Poliţia a desfăşurat efective suplimentare pe străzile rămase în întuneric, pentru a păstra ordinea. O parte din semafoare erau stinse, iar circulaţia tramvaielor a fost întreruptă.

Citește și: RADET vrea să golească buzunarele bucureștenilor. Ce intenții are

Un reprezentant al firmei Vatenfall a declarat, în timp ce se lucra pentru remedierea avariei, că "este o muncă dificilă, care pur şi simplu va dura ceva timp. De aceea pana durează semnificativ mai mult decât întreruperile anterioare ale alimentării cu energie". Se estimează că abia în cursul acestei după-amiezi, zonele afectate vor avea din nou curent. Folosirea energiei electrice pentru încălzire va fi posibilă însă doar în 5000 de reşedinţe.

Actualitate Vezi toate articolele