Irineu Darău anunţă că a tăiat 109 posturi de la Ministerul Economiei, dar... nu pleacă nimeni

Irineu Darău
Irineu Darau. Foto: Crisan Andreescu
Reorganizare la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a venit cu detalii despre reforma pe care o are în desfăşurare la ministerul pe care îl conduce interimar. 

"După câteva luni de muncă și foarte multe frâne, inclusiv din locuri neașteptate, Guvernul tocmai a adoptat noua structură a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Am pornit de la o realitate pe care trebuie să avem curajul să o spunem, fără ocolișuri.

MEDAT avea 709 posturi aprobate, dar activitatea era desfășurată efectiv de sub 500 de persoane. Avea 80 de funcții de conducere – adică, în medie, un șef la 5,6 angajați. Iar eficiența și rezultatele erau și sunt încă mult sub așteptări. Schimbăm această structură. Reducem schema de la 709 la 600 de posturi. Cele 109 posturi eliminate sunt vacante. Am ales să nu concediez oameni în această etapă, ci să eficientizez structura.

Mai important, reducem numărul funcțiilor de conducere cu 40%: de la 80 la 48. Legea nu era respectată de ani de zile. Acum o aplicăm la literă: ponderea posturilor de conducere scade de la aproape 12% la 8%, iar noul raport va fi de aproximativ un șef la 11,5 posturi de execuție", a explicat Irineu Darău.

Ce se schimbă în arhitectura Ministerului Economiei

"Am decis să separăm mai clar două funcții care până acum erau prea des amestecate: elaborarea politicilor publice și administrarea finanțărilor", transmite ministrul.

Potrivit acestuia, Direcția Generală Economie Competitivă, Industrii și Antreprenoriat va reuni politicile economice, industria, resursele minerale neenergetice, industria de apărare și antreprenoriatul. "Aici trebuie să fie concentrați specialiștii care fac strategii economice, analize sectoriale și reglementare", explică Darău. Direcția Generală Finanțări și Investiții va concentra implementarea schemelor de ajutor de stat, granturilor, ajutoarelor de minimis, fondurilor europene și proiectelor de investiții.

"Cu alte cuvinte: cei care construiesc politica publică trebuie să aibă o misiune clară, iar administrarea banilor trebuie să fie separată, cu propriile procese, responsabilități și mecanisme de control.

Reașezăm și integrăm și comerțul, afacerile europene și relațiile internaționale - astfel încât ministerul să își coordoneze mai coerent pozițiile economice în relația cu Uniunea Europeană și partenerii externi.

Întărim guvernanța corporativă, pentru ca statul să își exercite mai riguros rolul de acționar și să urmărească performanța companiilor din portofoliu după obiective clare.

Per total, reașezăm ministerul în opt direcții generale, fără să renunțăm la atribuțiile sale. Acum, fiecare astfel de direcție are responsabilități ferme și un perimetru clar definit. Iar performanțele manageriale ale directorilor vor fi monitorizate strict", explică ministrul.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close