DCBusiness Actualitate Stiri Trei cutremure în mai puțin de două ore. Președintele Guatemalei, evacuat în grabă

Trei cutremure în mai puțin de două ore. Președintele Guatemalei, evacuat în grabă

Seismograf / Foto: Arhivă
Trei cutremure produse într-un interval de mai puțin de două ore au zguduit Guatemala și sudul Mexicului. A fost emisă o alertă de tsunami.

Trei cutremure au fost raportate vineri, într-un interval de aproximativ o oră și jumătate, în Guatemala și în sudul Mexicului. Două dintre seisme au fost înregistrate la aceeași oră, în puncte relativ apropiate de frontiera dintre cele două țări.

Mișcările seismice au provocat panică și evacuarea mai multor instituții publice și clădiri private. Printre persoanele evacuate s-au numărat președintele Guatemalei, Bernardo Arévalo de León, și membrii echipei sale.

Primul cutremur, cu magnitudinea 5, s-a produs vineri, la ora locală 07:20, respectiv 13:20 GMT. Epicentrul acestuia a fost localizat în Oceanul Pacific, potrivit Institutului Național de Seismologie, Vulcanologie, Meteorologie și Hidrologie din Guatemala, Insivumeh.

Două seisme raportate la aceeași oră

Aproximativ o oră și jumătate mai târziu, la ora locală 08:48, autoritățile au raportat alte două cutremure în regiune.

Insivumeh a anunțat un seism cu magnitudinea 5,6, al cărui epicentru a fost localizat în departamentul Quetzaltenango, din nord-vestul Guatemalei.

Tot la ora locală 08:48, un cutremur mult mai puternic s-a produs în apropierea coastelor statului mexican Chiapas, lângă orașul Puerto Madero și aproape de frontiera cu Guatemala.

Magnitudinea a fost estimată inițial la 7,4, dar a fost revizuită ulterior la 7,3 de Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite. Seismul s-a produs la o adâncime de aproximativ 15 kilometri și a fost resimțit în Mexic, Guatemala și El Salvador.

Centrul de Alertă pentru Tsunami al Secretariatului Marinei mexicane a emis o avertizare pentru zonele de coastă, fiind posibile valuri de până la un metru în apropierea epicentrului. Populația a fost sfătuită să evite plajele, deși autoritățile mexicane au apreciat că este puțin probabil să se producă un impact maritim major.

Președintele Guatemalei, evacuat din Palatul Prezidențial

Cutremurele au fost resimțite puternic în mai multe regiuni ale Guatemalei, inclusiv în capitala Ciudad de Guatemala.

Președintele Bernardo Arévalo de León și membrii echipei sale au fost evacuați din Palatul Prezidențial, situat în centrul capitalei.

Șeful statului le-a cerut locuitorilor să își păstreze calmul și a recomandat evacuarea clădirilor în cazul producerii unor replici.

Personalul Congresului Republicii, precum și angajații mai multor instituții publice și companii private au părăsit clădirile ca măsură de precauție.

În Mexic și Guatemala nu au fost raportate imediat victime sau pagube materiale majore. În Guatemala au fost semnalate însă alunecări de teren minore, iar cursurile au fost suspendate în mai multe departamente. Seismul principal a fost urmat de cel puțin cinci replici, cu magnitudini cuprinse între 5,1 și 6.

Dezastrul recent din Venezuela

Noile cutremure se produc la mai puțin de o lună după dezastrul seismic care a lovit Venezuela.

La 24 iunie, două cutremure cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, s-au produs la mai puțin de un minut distanță, la aproximativ 160 de kilometri vest de Caracas. Seismele au devastat în special statul de coastă La Guaira și mai multe zone din apropierea capitalei.

Bilanțul anunțat la 16 iulie a ajuns la 4.930 de morți. Alte 16.740 de persoane au fost rănite, iar aproape 18.000 au rămas fără locuințe. Numărul victimelor ar putea continua să crească, în condițiile în care numeroase persoane sunt încă date dispărute.

Cutremurele din Venezuela au provocat prăbușirea sau avarierea a sute de clădiri, iar autoritățile estimează că vor fi necesare aproximativ 25.000 de locuințe noi pentru familiile afectate. Uniunea Europeană a anunțat un ajutor umanitar suplimentar de 20 de milioane de euro pentru echipamente medicale și operațiuni de salvare.