DCBusiness Actualitate Stiri Omicron. Superimunitatea vine cu un risc. Experții au descoperit unica soluție

Omicron. Superimunitatea vine cu un risc. Experții au descoperit unica soluție

România: Bilanţ CORONAVIRUS 25 decembrie
Având în vedere că varianta Omicron a Covid-19 pare a fi capabilă să treacă într-o oarecare măsură peste imunitatea indusă de vaccinuri, cercetătorii din Oregon au găsit o nouă formulă pentru "superimunitate" - care implică, în cele din urmă, contactarea virusului.

Deși primele cercetări indică faptul că varianta Omicron a Covid-19 ar putea fi mai rezistentă la vaccinare decât tulpinile anterioare, un nou studiu realizat de cercetătorii de la Oregon Health & Science University a descoperit că vaccinarea completă, urmată de infectarea cu Covid-19, produce cea mai puternică protecție de până acum, ceea ce cercetătorii numesc "superimunitate". 

Studiul, care recunoaște că vaccinarea nu este atât de eficientă pe cât se credea odată, din cazua așa-numitelor "infecții care sparg imunitatea", a constatat că persoanele care au fost vaccinate și apoi au contractat Covid-19 au rămas cu niveluri de imunitate cu până la 2.000% mai mari decât cele care au fost doar inoculate.

"Nu poți obține un răspuns imunitar mai bun decât acesta", a declarat profesorul Fikadu Tafesse de la OHSU pentru site-ul de știri al universității, în timp ce coautorul studiului, Marcel Curlin, a declarat că rezultatele indică "o diminuare a severității epidemiei mondiale".

OMICRON. Veștile bune vin din Africa de Sud

Omicron ne trimite înapoi la începutul pandemiei? Ce spun experții

Unde se înmulțește OMICRON. Descoperire de ultimă oră

Deși niciunul dintre subiecții studiului nu a fost infectat cu cea mai nouă tulpină Omicron, Curlin a declarat că "pe baza rezultatelor acestui studiu, am anticipa că infecțiile date de varianta Omicron vor genera un răspuns imunitar la fel de puternic în rândul persoanelor vaccinate".

Curlin a descris injecțiile Covid ca oferind "o bază de protecție" pe care să se construiască această așa-numită "superimunitate".

Alte cercetări au evidențiat, de asemenea, protecția oferită de o abordare combinată. Un studiu israelian a constatat că persoanele cu imunitate naturală au fost de 13 ori mai puțin susceptibile de a se infecta cu tulpina Delta decât cele care au luat două doze de vaccin Pfizer, în timp ce participanții care aveau imunitate naturală și cărora li s-a administrat o singură doză de vaccin au fost chiar mai protejați împotriva reinfectării decât cei care aveau doar imunitate naturală.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.