DCBusiness Companii Revista Time se vinde pentru a doua oară

Revista Time se vinde pentru a doua oară

Știrile dimineții
Holdingul media Meredith Corp. a anunţat încheierea unui acord final privind vânzarea revistei Time omului de afaceri Mark Benioff şi soţiei acestuia, pentru 190 de milioane de dolari. Meredith a cumpărat publicaţia în ianuarie anul curent.

Mark Benioff, cu o avere estimată de Forbes la 6,7 miliarde de dolari, ese directorul general al corporaţiei Saleforce, dar care nu are legătură cu această tranzacţie.

Biroul de presă al Meredith Corp. a subliniat, totodată, că omul de afaceri nu va interveni în politica redacţională a revistei. „Benioff şi soţia lui vor deţine publicaţia ca o investiţie de familie”, a precizat redactorul şef al Time, Edward Felsenthal, citat de CNN.

Tranzacţia urmează să fie finalizată în următoarele 30 de zie. Mijloacele financiare astfel obţinute vor fi cheltuite, potrivit Reuters, pentru stingerea datoriilor.