DCBusiness Actualitate Stiri Programul pentru modernizarea sistemului energetic, pus în dezbatere publică

Programul pentru modernizarea sistemului energetic, pus în dezbatere publică

Modernizarea sistemului energetic anunțată de ministerul de resort se va face cu fonduri din Fondul pentru Modernizare.

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică schema de ajutor de stat cu Ghidul specific și anexe aferente investiţiilor în infrastructura energetică, în cadrul programului-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare - Sprijin pentru modernizarea și realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficiență și pentru modernizarea rețelelor de termoficare.

Schema de ajutor de stat privind sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare din Fondul pentru Modernizare.

Schema de ajutor de stat se adresează unităților administrativ-teritoriale și operatoriilor de transport și distribuție a energiei termice definiți conform legislaţiei naţionale în vigoare, care propun investiții în distribuția energiei termice de la nivelul sistemelor centralizate de termoficare, în vederea creșterii confortului termic al consumatorilor, simultan cu scăderea costurilor aferente producerii și consumului de energie și luând în considerare evoluțiile în domeniul eficienței energetice la nivelul centrelor urbane. 

Schema se aplică pentru proiectele care vizează: 

a. Modernizarea/reabilitarea rețelei termice inteligente,

b. Creșterea securității furnizării energiei termice prin reducerea numărului de întreruperi,

c. Crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activități economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice termice naționale la standarde europene aplicabile în domeniu,

d. Creșterea eficienței energetice în sistemele centralizate de transport și distribuție a energiei termice, prin optimizarea rețelelor de distribuție/transport a/al agentului termic, 
precum și prin implementarea unui sistem de conducte dotate cu sistem de detectare, semnalizare și localizare a pierderilor,

e. Utilizarea rațională a resurselor energetice termice prin reducerea pierderilor,

f. Minimizarea impactului negativ asupra mediului,

g. Reducerea costurilor de mentenanță ale rețelelor de distribuție a energiei termice.

h. Digitalizarea rețelelor de distribuție energie termică prin colectarea și întreținerea  tuturor datelor necesare modelarii tehnice și georeferențiale ale elementelor de rețea. Aceasta contribuie fundamental la implementarea conceptului de rețea inteligenta de distribuție energie termică, creșterea capacității de integrare a unor noi forme de producție/consum și facilitarea unor noi modele de afaceri și structuri de piață.

Schema ar urma să intre în vigoare la data aprobării și se va aplică până la data de 31.12.2030.

Bugetul total alocat al schemei este echivalentul în lei al sumei de 200.000.000 euro şi reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.