DCBusiness Actualitate Noi facilități fiscale şi investiții în industria chimică. Lege pentru valorificarea resurselor de gaze ale României

Noi facilități fiscale şi investiții în industria chimică. Lege pentru valorificarea resurselor de gaze ale României

Transgaz
România nu mai vrea să exporte ieftin gazul natural, ci să-l prelucreze intern şi să adauge plus valoare.

A fost adoptat de Senat şi a ajuns acum la Camera Deputaţilor, un proiect de Lege pentru stimularea prelucrării superioare a gazului natural în România.

Proiectul de lege are ca obiect necesitatea valorificării superioare a resurselor de gaze naturale ale României în economie, într-un context economic și geopolitic în care competitivitatea industrială și securitatea energetică a țării trebuie tratate ca priorități strategice. (…)

În acest context, este important să existe cadrul legislativ necesar pentru ca gazul natural produs în România să nu fie tratat ca o marfă simplă, tranzacționată rapid pe piața internă și pe cea europeană, dar fără beneficii pe lanțul valoric. Este important ca acesta să permită valorificarea sa superioară în România, în industria românească, cu impact final pozitiv pentru competitivitatea economică a țării și, prin extensie, pentru toți românii.

Citiţi şi: Paradoxul energiei în România: Țară cu resurse ieftine și facturi uriașe

Astfel, industria chimică poate multiplica de mai multe ori valoarea gazului natural, transformându-l în produse esențiale folosite la scară largă în industrie, inclusiv în producția de medicamente, îngrășăminte pentru agricultură, plastice, solvenți și materiale avansate. Acest lucru are impact pe orizontală asupra economiei. În lipsa unui cadru fiscal stimulativ și predictibil, investițiile în acest domeniu presupun costuri ridicate și perioade lungi de recuperare, ceea ce poate descuraja dezvoltarea capacităților de producție pe teritoriul României, explică inițiatorii.

Scopul și schimbările preconizate

Proiectul de lege urmărește:

  • stimularea investițiilor în capacități de producție din industria chimică;
  • creșterea valorii adăugate generate în România prin prelucrarea gazului natural;
  • dezvoltarea lanțurilor industriale interne și reducerea dependenței de importuri pentru produse chimice esențiale;
  • crearea de locuri de muncă prin dezvoltarea industriei naționale;
  • asigurarea unui cadru fiscal predictibil pentru investitori.

Principalele reglementări propuse

Proiectul de lege instituie, cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat, următoarele categorii de facilități pentru investițiile în industria chimică:

  • profitul reinvestit în industria chimică bazată pe gaze naturale este scutit de impozit pe o perioadă de 5 ani de la prima investiție;
  • introducerea amortizării superaccelerate;
  • scutiri de la plata impozitului pe clădiri și pe teren, cu aprobarea autorităților administrației publice locale;
  • scutirea de la plata taxelor pentru modificarea destinației sau scoaterea din circuitul agricol a terenurilor aferente investițiilor;
  • beneficiarii acestor facilități sunt persoanele juridice rezidente în România.

Totodată, proiectul prevede adoptarea, prin hotărâre a Guvernului, a normelor metodologice de aplicare în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele