DCBusiness Actualitate Guvernul vrea să acceseze Fondul de Solidaritate al UE, ca urmare a dezastrelor produse de inundaţii

Guvernul vrea să acceseze Fondul de Solidaritate al UE, ca urmare a dezastrelor produse de inundaţii

Urmările inundațiilor / Foto: Apele Române
Guvernul analizează posibilitatea accesării Fondului de Solidaritate al UE ca urmare a dezastrelor produse de inundaţiile care au afectat România în toamna anului 2024.

Guvernul a analizat posibilitatea accesării Fondului de Solidaritate al UE (FSUE) ca urmare a dezastrelor produse de fenomenele meteorologice și hidrologice extreme care au afectat România în toamna anului 2024, evaluând totodată măsurile necesare pentru ca cererea de asistență financiară prin acest instrument de sprijin post-dezastre să fie transmisă în termenul prevăzut, de cel mult 12 săptămâni de la data primelor pagube produse, ținând cont și de faptul că, în perioada care urmează, sunt preconizate noi fenomene meteorologice nefavorabile care ar putea crește gradul de afectare.

În acest context, procedura de evaluare a pagubelor este foarte importantă pentru a stabili exact modalitatea prin care poate fi accesat FSUE, motiv pentru care Secretariatul General al Guvernului, în calitatea sa de Autoritate Coordonatoare și de Management a FSUE, a demarat deja, din cursul lunii septembrie, procesul de centralizare a datelor privind pagubele înregistrate și cheltuielile publice efectuate, în special în zonele cele mai afectate, din Sud-Estul țării. De menționat, de asemenea, că, în aceeași calitate a sa, Secretariatul General al Guvernului păstrează constant legătura cu experții Comisiei Europene, pentru a clarifica toate aspectele necesare accesării FSUE, colaborând totodată cu îndeaproape cu toate autoritățile implicate la nivel național.

La nivelul ministerelor cu responsabilități în gestionarea efectelor inundațiilor se fac deja analize cu privire la impactul pagubelor și costurilor produse de fenomenele meteorologice periculoase din luna septembrie, eligibile pentru FSUE, cu termen limită de transmitere a acestor evaluări până la 1 noiembrie a.c..

Datele trebuie transmise detaliat pe fiecare județ în parte, pentru a se evalua posibilitatea îndeplinirii criteriilor de accesare la FSUE la nivel regional (NUTS2), având în vedere că au pagubele au fost înregistrate doar în anumite zone ale țării. Ulterior, se va face centralizarea și pregătirea aplicației în perspectiva accesării de către România a acestui fond european de solidaritate, care să completeze eforturile naționale de sprijinire a populației și comunităților afectate.

Valoarea potențială a unui grant FSUE este stabilită de Comisia Europeană, în urma analizării aplicației, reprezentând de principiu 2,5% din valoarea pragurilor, însă pot fi aplicate ajustări în funcție de valoarea altor aplicații eligibile primite, pentru încadrarea în bugetul anual al fondului.

Începând cu anul 2005, România a beneficiat de 8 granturi din FSUE, în baza aplicaţiilor  elaborate de ACMFSUE şi aprobate de Comisie, ca urmare a dezastrelor provocate de inundații, atât la nivel național   – în total cca. 127 milioane euro.

În plus, după modificarea Regulamentului FSUE, prin includerea între situațiile de urgență în care Fondul se poate activa, şi a crizelor majore de sănătate publică, România a primit în anul 2021 un grant în cuantum de cca. 14 milioane euro pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile efectuate de statul român pentru combaterea pandemiei provocată de virusul SARS-COV-2.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele