DCBusiness Actualitate Aeroporturi păzite cu detectoare de drone

Aeroporturi păzite cu detectoare de drone

Dronele sunt o solutie scumpa
Detectoare de drone vor fi instalate în aeroporturile britanice ca urmare a incidentelor care au avut loc la aeroportul Gatwick și care au afectat siguranța zborurilor de pe al doilea aeroport ca mărime din Marea Britanie, transmite AFP.

Anunțul a fost făcut de Ben Wallace, secretarul de stat pentru Securitate Internă, care a afirmat că vor fi instalate ”sisteme de detectare”.

"Importanţa proliferării unor astfel de dispozitive împreună cu provocările desfăşurării de măsuri militare într-un mediu civil înseamnă că nu este o soluţie uşoară", a scris pe Twitter Ben Wallace. 

"Cu toate acestea, pot spune că de acum suntem în măsură să desfăşurăm sisteme de detectare în tot Regatul Unit pentru a combate aceste ameninţări", a adăugat el. 

Totodată, vor fi înăsprite pedepsele împotriva celor care utilizează dronele în scopuri infracționale sau în mod periculos. 

Citește și:

Autorii ”atacului dronelor” de la Gatwick au fost prinși

Anunțul lui Wallace survine în contextul în care guvernul britanic a fost criticat dur pentru că a neglijat pericolul reprezentat de drone pentru zborurile civile, pericol arătat de blocarea activității aeroportului Gatwick. Pe cel de-al doilea aeroport cel mai aglomerat din Marea Britanie au fost anulate sau redirecţionate o mie de zboruri de miercuri până vineri, afectând 140.000 de călători, după semnalarea unor drone care zburau la altitudine joasă. 

Dronele reprezintă o amenințare din ce în ce mai serioasă pentru aeroporturi. În Marea Britanie, numărul de ciocniri evitate între avioane și drone s-a triplat între 2015 și 2017, cu 92 de incidente în cursul anului trecut.

Actualitate Vezi toate articolele