DCBusiness Actualitate Stiri Elena Udrea a ajuns în faţa instanţei din Bulgaria

Elena Udrea a ajuns în faţa instanţei din Bulgaria

Șase terenuri din cel mai scump sector al Capitalei, scoase la licitație
Adrian Alexandrov a ajuns în Bulgaria, pentru a o susţine pe Elena Udrea astăzi, când are termen la tribunal. 

Update: Elena Udrea a ajuns, sâmbătă, în jurul orei 15.00, în faţa instanţei din Bulgaria. Aşteptată de jurnaliştii români pe holurile instanţei, Elena Udrea a refuzat să răspundă întrebărilor.

Ştirea iniţială: Elena Udrea va ajunge, astăzi, în fața magistraților bulgari. Adrian Alexandrov, logodnicul acesteia, a mers până în Bulgaria pentru a o susţine.

"Adrian Alexandrov a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că Elena Udrea se simte ceva mai bine, că a avut o cădere în momentul în care a fost prinsă aici, în Bulgaria, și că speră că astăzi se va simți și mai bine după acest termen de la tribunal.

Adrian Alexandrov a mai spus că este o presiune mare pe umerii lui și că nu reușește să rezolve câte și-ar dori însă a venit aici pentru a o susține pe Elena Udrea", a spus trimisul special Antena 3 în Bulgaria.

Citeşte şi: Ce se întâmplă cu Elena Udrea. Ministrul Justiţiei, ultimele informaţii

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că ministerul pe care îl conduce nu este implicat în procedura de aducere în ţară a Elenei Udrea, adăugând că aceasta este în custodia autorităţilor bulgare şi va fi prezentată instanţei.

"Ministerul Justiţiei nu are o echipă trimisă acolo, pentru că nu e implicat în procedură. (...) Este în atribuţia noastră să sprijinim acest proces la cerere. Deci, dacă Tribunalul Bucureşti sau instanţa bulgară ne solicită sprijin cu furnizare de documente, aşa scrie procedura, atunci se implică şi Ministerul Justiţiei, fiind vorba de un mandat european de arestare. Deocamdată, ea este în custodia autorităţilor bulgare şi va fi prezentată instanţei", a declarat Cătălin Predoiu, la Ministerul Justiţiei.

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost dată în urmărire, joi, anunţul fiind postat joi pe site-ul Poliţiei Române, după ce nu a fost găsită la domiciliu, în urma condamnării definitive în dosarul "Gala Bute".

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.