DCBusiness Companii Acești angajați primesc doar 75% din salariu. Despre ce companie e vorba

Acești angajați primesc doar 75% din salariu. Despre ce companie e vorba

Bani
Unul dintre cei mai mari producători de vinuri cu denumire de origine controlată din Europa, Cotnari, anunţă că îşi reduce activitatea de producţie cu peste 25%, începând din data de 16 martie 2020. 

"Cotnari S.A., unul dintre cei mai mari producători de vinuri cu denumire de origine controlată din Europa, a decis să îşi reducă activitatea de producţie începând din 16 martie 2020, cu peste 25 la sută, ca urmare a Hotărârii Directoratului. Hotărârea luată de către membrii Directoratului, oferă posibilitatea angajaţilor care au copii cu vârsta de până la 14 ani, să rămână la domiciliu şi să aibă grijă de aceştia, în perioada în care şcolile şi grădiniţele sunt închise", se arată într-un comunicat de presă al societăţii, transmis joi Agerpres.

O nouă pensie pentru români. ASF lucrează deja la normele de aplicare

Potrivit sursei citate, activităţile de producţie şi îmbuteliere care se desfăşoară la cramă nu oferă posibilitatea angajaţilor să îşi desfăşoare de acasă sarcinile de serviciu.

"În această perioadă, angajaţilor care vor rămâne acasă nu le va fi suspendat contractul de muncă, ci vor primi 75 la sută din salariul prevăzut în contractul de muncă", se precizează în comunicat.

Compania este singura din ţară care produce vinuri din soiuri de viţă-de-vie tradiţional româneşti, vinurile produse aici fiind cele mai premiate vinuri româneşti din ultimii 10 ani şi cel mai vândut vin din ultimii trei.