Americanii știu cum să-i încolțească pe ruși. Fără scăpare

Simona Haiduc |
Data publicării:
Vor observa tot ce mișcă
Vor observa tot ce mișcă

Forțele spațiale ale Statelor Unite au în vedere lansarea de noi sateliți de avertizare antirachetă, dar pe orbite neconvenționale, informează publicația The Drive.

Concret, se intenționează ca noile aparate cosmice se fie plasate pe orbita circumterestră medie, nu pe cea geostaționară, ca în cazul sateliților Space Based Infrared System (SBIRS). O soluție absolut netradițională, dar care va oferi avantaje americanilor. 

Pentru că, astfel, va deveni posibilă o monitorizare mai eficientă a lansărilor de rachete de croazieră, balistice și hipersonice. Cu alte cuvinte, americanii vor srprinde și cea mai mică mișcare. Realizarea prototipurilor pentru noii sateliți a fost încredițată companiilor Raytheon și Boeing, viitoarele aparate spațiale urmând să fie lansate încă din cursul anului viitor. 

Merită menționat că, în luna iunie, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat anunțat transferul către baza aeriană Khmeimim din Siria a două avioane de atac MiG-31K, ce pot transporta rachetele hipersonice Kinjal. 

Citește și Rusia acuzată că a ”TELEPORTAT” un distrugător american

În aceeași lună, site-ul C4ISRNet a anunțat că satelitul Demonstration and Science Experiments (DSX) al Laboratorului de Cercetare a Forțelor Aeriene (DSX), satelit care are dimensiunea unui teren de fotbal, și-a încheiat misiunea. 

Dispozitivul s-a aflat pe orbita medie a Pământului, testând influența fluxului de radiații al Pământului. Scopul principal al DSX vizează colectarea de date experimentale privind radiațiile din spațiul circumterestru, care ar ajuta Forțele Aeriene ale SUA să dezvolte pentru acele condiții o navă spațială de mari dimensiuni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența -0.0018
Zi precendentă 5.0908
USD
Azi 4.314
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.3146
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381421.02RON
1 ETH = 12775.60RON
1 LTC = 334.11RON
1 XRP = 8.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel