A fost inventat un aliaj ultra-rezistent. Cercetătorii sunt fascinați

Simona Haiduc |
Data publicării:
Lucrări în interiorul unui reactor / FOTO: Wikipedia
Lucrări în interiorul unui reactor / FOTO: Wikipedia

Cercetătorii de la Universitatea din Kentucky au primit 2,3 milioane de dolari pentru a dezvolta noi materiale capabile să reziste condițiilor extreme din reactoarele de fuziune nucleară.

Treptat, posibilitatea comercializării fuziunii nucleare devine din tot mai reală. O etapă esențială a fost trecută recent, odată cu fondurile alocate Universității din Kentucky pentru dezvoltarea de materiale capabile să suporte temperaturi extreme și radiații intense.

Acest proiect este susținut de Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Energie (ARPA-E), parte a Departamentului Energiei al SUA, care a și plătit cele 2,3 milioane de dolari.

Soluția: un aliaj ultra-rezistent

„Cercetarea în domeniul materialelor este de o importanță crucială (...), iar acest proiect este un exemplu evident în acest sens”, a declarat John Balk, director de Cercetări prioritare și Știința materialelor de la Universitatea din Kentucky.

În prezent, nu există materiale care să reziste pe termen lung la condițiile extreme dintr-un reactor de fuziune, ceea ce reprezintă unul dintre principalele obstacole în calea comercializării acestei tehnologii.

Echipa de cercetători a încercat să dezvolte o clasă de materiale capabile să acopere pereții interiori ai reactoarelor, aceștia intrând direct în contact cu plasma. Potrivit Interesting Engineering, oamenii de știință au explorat diferite compoziții de aliaje pentru a îmbunătăți rezistența acestei bariere esențiale.

Un aliaj inovator pentru reactoarele viitorului

Materialul propus este un aliaj pe bază de tungsten – un metal foarte rezistent la căldură, dar fragil – combinat cu crom și tantal.

Pentru o performanță și mai mare, cercetătorii iau în considerare adăugarea de ceramică cu conductivitate termică ridicată, ceea ce ar permite disiparea mai eficientă a deteriorărilor cauzate de radiații. Acest proces ar îmbunătăți semnificativ durabilitatea pereților reactorului.

Proiectul Universității din Kentucky reprezintă un progres semnificativ în depășirea obstacolelor tehnologice ale fuziunii. Beth Guiton, profesor de știința materialelor, subliniază rolul esențial al inteligenței artificiale și al învățării automate (machine learning) în această cercetare.

În total, agenția finanțează 13 proiecte similare, cu un buget global de 30 de milioane de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0005
Zi precendentă 5.0856
USD
Azi 4.3947
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.38
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.3947 RON
GBP flag1 GBP = 5.7713 RON
CHF flag1 CHF = 5.4787 RON
AUD flag1 AUD = 2.8748 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1364 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0285 RON
NOK flag1 NOK = 0.4356 RON
SEK flag1 SEK = 0.4652 RON
XAU flag1 XAU = 566.1560 RON
Monede Crypto
1 BTC = 481459.51RON
1 ETH = 16930.23RON
1 LTC = 420.57RON
1 XRP = 11.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22516.790.13%
BET-BK4358.160.60%
BET-EF1232.720.15%
BET-FI80316.181.17%
BET-NG1693.930.19%
BET-TR52263.550.13%
BET-TRN50530.740.13%
BET-XT1935.320.17%
BET-XT-TR4399.610.17%
BET-XT-TRN4264.500.17%
BETAeRO952.581.82%
BETPlus3281.240.14%
RTL50509.770.13%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel