Vouchere sociale, români nedreptăţiţi. Ministrul Muncii, chemat să explice de ce nu au primit cardurile - Document din Parlament

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:
vouchere sociale
vouchere sociale

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a primit o interpelare, în Parlament, de la un coleg deputat care îi aduce la cunoştinţă cazuri concrete de români care deşi se încadrau să primească cardurile sociale, nu au intrat în posesia lor. 

În document sunt prezentate cazuri concrete, însă numărul românilor care se consideră nedreptăţiţi  - care, deşi se încadrează din punctul de vedere al veniturilor şi al celorlalte criterii, nu au intrat nici în ziua de astăzi în posesia cardurilor - este foarte mare. Interpelarea adresată ministrului Muncii sperăm că îl va convinge atât pe acesta cât şi pe instituţia pe care o conduce, să verifice mai atent toate situaţiile semnalate de către românii cu venituri reduse, pentru care cei 250 de lei acordaţi o dată la două luni sunt vitali.

Iată textul interpelării adresată lui Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, de către deputatul Gabriel Zetea.

"Domnule ministru,

Intrarea PSD la guvernare a avut un singur scop: ajutorarea categoriillor vulnerabile și stabilirea unor măsuri sociale care să vină în sprijinul celor mai oropsiți dintre români. În acest sens a fost creat pachetul: SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA, care include și acordarea, o dată la două luni de zile, a unei sume de aproximativ 50 de euro, pe suport electronic, persoanelor care se încadrează în categoriile eligibile. Cunosc faptul că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene gestionează acordarea acestor carduri sociale, însă în comunicarea publică, acest minister cere ca persoanele care nu au primit cardul deși sunt eligibile să ceară ajutor și lămuriri suplimentare la Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

În calitate de parlamentar de Maramureș vin spre dumneavoastră, domnule ministru, cu rugămintea de a cere reprezentanților ministerului pe care îl conduceți să verifice două cazuri punctuale, la nivelul județului pe care îl reprezint.

În prima situație în care mi-a fost cerut ajutorul este vorba despre doamna C. P., domiciliată în localitatea Sălsig, nr. ***, județul Maramureș, identificată prin CNP ****, posesoare a buletinului de identitate seria ** nr. ***, emis de către SPCLEP Ulmeni, care susține că nu a primit niciodată acest card, deși ar fi trebuit să beneficieze, până în prezent, de patru tranșe de ajutor pe acest card, doar în cursul anului 2022.Doamna C. P. a transmis o adresă către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale încă din luna septembrie a anului 2022, însă nu a primit niciun răspuns în acest sens. Mai mult, doamna în cauză este pensionară la limită de vârstă, având, până în luna decembrie 2022, o pensie de 1.429 de lei, iar în urma creșterii punctului de pensie, o pensie de aproximat 1.608 de lei/lunar, fapt care o încadrează în categoria persoanelor eligibile pentru obținerea acestui sprijin financiar, conform prevederilor art. 3, lit. ”a” din OUG nr. 63/2022, dat fiind faptul că plafonul a crescut de la 1.500 lei la 1.700 de lei pentru beneficiarii eligibili. Cuponul de pensie al dnei Cornelia Pop arată că, în luna decembrie, pensia dânsei a fost de 1.429 de lei, iar în luna ianuarie 2023 a avut o pensie de 2.008 lei, din care 400 de lei reprezintă ajutorul semestrial care se acordă pensionarilor peste 60 de ani, cu pensia cuprinsă între 1.501 și 2000 de lei.


Al doilea caz pe care vi-l aduc la cunoștință este cel al domnului T. G. domiciliat în județul Maramureș,  indentificat cu CNP *** care, la fel ca în cazul doamnei P., susține că nu a primit niciodată acest ajutor, deși a făcut demersuri în scris către Ministerul Muncii pentru a afla care este motivul pentru care nu i-a ajuns acest card în anul 2022, pensia lui fiind sub 1.500 de lei/lună.

În consecință, domnule ministru, am să vă rog să dispuneți verificarea cu celeritate a acestor situații pe care vi le-am prezentat și să îmi comunicați un răspuns cât mai complex, pentru a putea, la rândul meu, să răspund solicitărilor făcute de doamna C. P. și domnul T. G.

Aveți întreaga mea prețuire pentru munca pe care o depuneți cu profesionalism în fruntea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și vă asigur de întreaga mea deschidere și disponabilitate și în viitor. Având convingerea că vă veți ocupa cu celeritate de problema semnalată, vă mulțumesc anticipat!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0823
Diferența -0.0008
Zi precendentă 5.0831
USD
Azi 4.3826
Diferența -0.0009
Zi precendentă 4.3835
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0823 RON
USD flag1 USD = 4.3826 RON
GBP flag1 GBP = 5.8522 RON
CHF flag1 CHF = 5.4929 RON
AUD flag1 AUD = 2.8541 RON
DKK flag1 DKK = 0.6804 RON
CAD flag1 CAD = 3.1323 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4386 RON
SEK flag1 SEK = 0.4654 RON
XAU flag1 XAU = 580.0143 RON
Monede Crypto
1 BTC = 485517.14RON
1 ETH = 17150.34RON
1 LTC = 414.77RON
1 XRP = 10.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22314.170.79%
BET-BK4295.290.70%
BET-EF1220.250.94%
BET-FI81332.352.48%
BET-NG1668.081.11%
BET-TR51793.290.79%
BET-TRN50076.080.79%
BET-XT1922.800.91%
BET-XT-TR4371.150.91%
BET-XT-TRN4236.910.91%
BETAeRO958.72-0.70%
BETPlus3253.280.77%
RTL50039.130.83%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...

Comunicate de presa

Banca de Investiții și Dezvoltare

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții și Dezvoltare: noi programe de finanțare pentru IMM-uri

Ministerul Finanțelor și Banca de Investiții...

Mihai Voicu

Industria berii cere stabilitate economică: investiții record și planuri de extindere

Industria berii din România a ajuns la o...

Circulația s-a redeschis pe Transalpina / Foto: Oana Pavelescu

Transfăgărășanul și Transalpina, închise pentru iarnă. Ce sectoare sunt afectate

Compania Națională de Administrare a...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel