Vouchere alimente, noi beneficiari eligibili. Încă 90.000 de carduri, distribuite de Poşta Română

tichete-sociale_68676600
Vouchere sociale
Noi beneficiari ai cardurilor sociale pentru alimente "Sprijin pentru România". 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a demarat distribuirea tichetelor sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei destinate beneficiarilor măsurii "Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027". În săptămâna ce urmează, procesul de încărcare a cardurilor va fi realizat treptat, începând cu aproximativ 1,6 milioane de beneficiari care vor primi sprijinul în prima parte a săptămânii și continuând cu aproximativ 1 milion de persoane în cea de-a doua parte a săptămânii. În paralel, se vor distribui încă 90 de mii de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceștia prin Poșta Română.

Prima categorie de beneficiari pentru care se efectuează încărcarea suporturilor electronice sunt pensionarii sistemului public de pensii, cei din casele de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi speciale, cu venituri lunare de până în 2.000 lei. MIPE a decis să încarce cardurile pe măsură ce procesul de eligibilitate se încheie, pentru a asigura un acces rapid la sprijinul guvernamental.

De notat că, începând cu acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete sub 2.000 lei vor primi cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 de lei o dată la două luni, comparativ cu plafonul anterior de 1.700 lei. Propunerea de majorare a plafonului a fost făcută de MIPE, iar de acum încolo, aceleași categorii de persoane vulnerabile vor primi, de două ori pe an, pachete cu alimente.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close