Schengen aerian. Profesorul Coșea: O victorie, dar și o mare exagerare

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Mircea Coșea / Foto: Arhivă
EXCLUSIV
Mircea Coșea / Foto: Arhivă

Invitatul de luni al emisiunii ”Totul despre bani”, profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit despre importanța aderării României la Schengen aerian, îndemnând, totodată, la un ton ponderat, având în vedere că este un drept al nostru. 

”Schengen aerian este descris de numeroși analiști drept ca o mare victorie. Da, se poate interpreta și așa, dar din punctul meu de vedere este o mare exagerare”, a subliniat invitatul jurnalistului Mihai Ciobanu. 

O chestiune parțială

Explicându-și punctul de vedere, profesorul de economie a amintit că, în ultimă instanță, este vorba despre ”o recunoaștere, foarte târzie, a faptului că noi eram pregătiți de foarte mult timp pentru așa ceva. Victoria pe care unii o clamează acum este, de fapt, o chestiune parțială, pentru că trebuia să fim în Schengen de mai mult timp. Desigur, este important pentru cetățeni, pentru deplasarea persoanelor, fie pe calea aerului, fie pe mare, să nu ai probleme foarte mari la ieșirea și la intrarea în țară”, a explicat Mircea Coșea. 

Acolo noi pierdem bani

Dar, a continuat el, ”important pentru România în condițiile actuale, când situația economică este destul de complicată, ar fi fost Schengen terestru. Pentru că acolo noi pierdem bani, pierdem foarte mult, în general, dar prin intermediul transportatorilor care sunt cei mai penalizați, ca să nu mai vorbim și de faptul că există un trafic de mărfuri supus unor deteriorări zilnice, datorate așteptărilor foarte mari la graniță”, a arătat profesorul Coșea. 

Nu în condițiile necesare 

Iar acum aflu printr-o știre din această dimineață că, de fapt, nu este chiar atât de important cum ne-am închipuit, a adăugat invitatul în platoul emisiunii ”Totul despre bani”. Iar asta pentru că ”din Schengen a fost omis fluviul Dunărea. Dacă o fi adevărat sau nu, dar lucrul acesta trebuie clarificat. Asta înseamnă că simpla traversare a Dunării înseamnă Schengen. Sunt încă lucruri de rezolvat. Părerea este că s-a îndeplinit o condiție esențială, ca România să se considere, într-adevăr, ca o țară membră a Uniunii Europene cu drepturi depline, numai că acest lucru s-a făcut prea târziu și nu s-a făcut în condițiile în care să avem toate avantajele posibile.

Renunțare la festivism 

Eu cred că o anumită ponderare a tonului, o anumită renunțare la festivism este necesară, pentru că, în ultimă instanță este un drept pe care l-am câștigat târziu și l-am câștigat nu pentru că am depus eforturi foarte mari atunci când trebuia, ci pentru că am făcut, probabil, presiuni în ultimele clipe. Mai ales în vederea acestui an electoral la care cei care ne guvernează trebuiau să vină cu o victorie în acest sens”, a declarat Mircea Coșea. 

Află răspunsuri și la alte întrebări majore ale momentului, vizionând tot interviul

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.97
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.969
USD
Azi 4.5781
Diferența -0.0004
Zi precendentă 4.5785
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9700 RON
USD flag1 USD = 4.5781 RON
GBP flag1 GBP = 5.8914 RON
CHF flag1 CHF = 5.1865 RON
AUD flag1 AUD = 3.0027 RON
DKK flag1 DKK = 0.6660 RON
CAD flag1 CAD = 3.3139 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4154 RON
SEK flag1 SEK = 0.4235 RON
XAU flag1 XAU = 349.3503 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310187.61RON
1 ETH = 14913.85RON
1 LTC = 326.37RON
1 XRP = 2.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.80%
6 luni: 5.85%
12 luni: 5.90%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.570.62%
BET-BK3451.260.29%
BET-EF1000.000.00%
BET-FI60522.910.44%
BET-NG1324.700.60%
BET-TR40567.250.64%
BET-TRN39460.390.64%
BET-XT1582.580.60%
BET-XT-TR3406.050.63%
BET-XT-TRN3319.700.63%
BETAeRO1041.04-0.45%
BETPlus2742.330.56%
RTL40817.270.65%

Opinii

Preț halucinant ca să îți pui prosopul pe plajă

200 de lei ca să stai cu prosopul pe plajă. Românul, mai tare ca francezul de la Saint Tropez

Litoralul românesc continuă să ne surprindă...

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel