Noile reguli UE în sectorul auto, amânate: Presiuni din partea statelor și industriei

familie-showroom-auto_66846500
O familie se uită la o mașină expusă într-un showroom / Foto: Freepik
Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru sectorul auto, care ar putea relaxa normele comunitare privind emisiile vehiculelor, a confirmat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters, citează Agerpres.

Amânare oficială a pachetului de propuneri

În data de 10 decembrie, Executivul comunitar urma să prezinte un pachet de propuneri, în cadrul revizuirii programate a regulamentului UE privind emisiile de carbon pentru industria auto

Anterior, un proiect al agendei Executivului comunitar consultat de Reuters indica că blocul comunitar va întârzia publicarea pachetului de măsuri din sectorul auto, prevăzută pentru 10 decembrie.

Negocierile continuă la nivelul UE, fiind analizate toate propunerile statelor membre.


Disputa privind interdicția motoarelor termice din 2035

În anul 2022, Uniunea Europeană a decis că, începând din 2035, maşinile noi comercializate în blocul comunitar nu vor mai avea voie să emită dioxid de carbon (CO2). Acest lucru ar însemna, practic, că nu vor mai putea fi înmatriculate maşini noi echipate cu motoare cu ardere internă.

Un grup de şase premieri, din care fac parte Giorgia Meloni şi polonezul Donald Tusk, au cerut ca viitoarea revizuire a normelor UE pentru maşinile noi să permită comercializarea modelelor hibride de tip plug-in, a modelelor cu autonomie extinsă şi a celor care utilizează tehnologia celulelor de combustibil chiar şi după 2035, într-o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei, Ursula von der Leyen.

Producătorii auto europeni susţin că au nevoie de flexibilitate în privinţa politicii auto din 2035 pentru a face faţă vânzărilor sub aşteptări de vehicule electrice (EV) şi concurenţei strânse din China.


Presiuni din industrie şi incertitudine pentru investiții

Unii oficiali UE au sugerat că propunerile auto ar putea fi amânate până în 2026.

Guido Guidesi, ministrul Dezvoltării Economice şi regiunea italiană Lombardia, puternic dependentă de sectorul auto, a avertizat că amânarea reglementărilor va provoca şi mai multă incertitudine producătorilor auto.

Între timp, costurile ridicate cu energia şi forţa de muncă din Europa obligă producătorii auto să elimine locuri de muncă şi să mute investiţiile în alte părţi. În schimb, Guvernul francez a dat prioritate unei aşa-numite "preferinţe europene" pentru vehiculele electrice, în încercarea de a evita pierderile de locuri de muncă.

Producători auto precum Stellantis, Volkswagen şi Renault vor să obţină clarificări cu privire la viitorul interdicţiei, în timp ce analizează investiţii în valoare de miliarde de euro.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close