Producția de medicamente din România, în declin. Scădere masivă în primele cinci luni din an

31404_80496800
Medicamente / sursa foto: Freepik.com
Fabricile de medicamente din țara noastră au înregistrat scăderi mari ale producției în perioada ianuarie-mai din anul în curs.

Cea mai recentă scădere a fost înregistrată în luna mai, această scădere vine după o lună în care pare că industria s-ar fi redresat, arată 360medical.ro.

Cu toate acestea, în luna mai 2024, producția farmaceutică din România a scăzut cu 15,6% față de aceeași lună a anului trecut. Această veste vine în contextul în care în aprilie 2024 a fost înregistrată o creștere a producției de medicamente de 24%.

Totodată, avansul producției din luna aprilie nu a putut să compenseze scăderea totală din perioada ianuarie-mai 2024, când fabricarea farmaceuticelor a scăzut cu 11,5% față de aceeași perioadă din 2023.

Această pierdere din anul în curs vine ca o completare a scăderii producției de pe toată perioada anului trecut, de 1,5%, față de 2022.

Totuși, acesta nu este doar un caz izolat, România se confruntă cu un deficit și în ceea privește comerțul acestor produse. Exporturile țării, care constau în mare parte în medicamente generice (un tip de medicament care reprezintă echivalentul farmaceutic mai ieftin al produsului farmaceutic original) în mod disproporționat față de importurile masive de produse mai scumpe, inclusiv cele inovative.

Conform sursei citate, cele mai recente statistici arată că anul trecut importurile de produse farmaceutice a ajuns la un nivel fără precedent, pe măsură ce exporturile au fost de peste 4 ori mai mici.

În contextul în care foarte multe fabrici de materie primă pentru industria farmaceutică au fost închise după 1990, țara noastră a devenit dependentă de importurile acestor substanțe. Ca atare, Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) a tras un semnal de alarmă asupra faptului că țara noastră se confruntă cu una dintre cele mai dificile situații din Uniunea Europeană, în ceea ce privește producția de medicamente.

Astfel, reprezentanții industriei produselor farmaceutice din România au făcut apel la relansarea producției de materii prime pentru medicamente. Una dintre soluțiile identificate de aceștia ar fi colaborarea cu marii producători indieni.

x close