Preţurile la biletele de tren s-ar putea majora din nou anul viitor

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Preţurile la biletele de tren s-ar putea majora din nou anul viitor
Preţurile la biletele de tren s-ar putea majora din nou anul viitor

CFR Călători ar putea majora preţul la bilete, din 2023, dacă inflaţia va creşte foarte mult şi în funcţie de subvenţia pe care compania o va primi în bugetul viitor.

"În legislaţie se spune că majorarea preţurilor este impusă de rata de inflaţie. După cum vedeţi, rata de inflaţie, am citit astăzi declaraţia domnului profesor Păun, e posibil să ajungă la sfârşitul anului la 20%. Vom analiza la sfârşitul anului pe bugetul viitor, depinde de nivelul subvenţiei, şi dacă intrăm tot aşa într-o situaţie cu preţuri necontrolate este posibil să luăm în analiză creşterea", a afirmat marţi directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, după audierile din comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor.

Întrebat dacă o eventuală decizie de majorare a preţurilor la bilete este una tehnică sau ultimul cuvânt îl va avea ministrul Transporturilor, Preoteasa a răspuns: "Este o decizie tehnică cuplată cu o decizie politică, dat fiind că majorarea tarifelor se face prin ordin de ministru, ministrul fiind om politic".

În context, el a afirmat că, la sfârşitului anului, compania nu va înregistra arierate, însă va exista o pierdere financiară preliminată de 600 de milioane de lei, din cauza preţurilor mari la curentul electric şi la combustibil. Dacă înainte de sfârşitul anului trecut factura la energie a CFR Călători era de 16 milioane lei/lună, în august 2022 valoarea acesteia ajunsese la 42 de milioane de lei.

"Noi avem un buget preliminat cu 600 de milioane de lei pierderi tocmai din acest calcul al energiei electrice şi al combustibilului. Se fac rectificări bugetare, s-a făcut prima capitalizare la rectificarea de anul acesta în jur de 260 de milioane. Va fi o rectificare probabil şi în noiembrie şi de aici probabil că vom găsi diferenţa de bani. Am cerut prima dată la rectificare 400 de milioane de lei şi mi s-au dat 260. Vom cere spre sfârşitul anului în jur de 150 - 200 de milioane. Am spus în sală că mai mult ca sigur anul acesta va fi închis cu arierate zero, ceea ce înseamnă că nu vom avea datorii scadente. Asta nu înseamnă că exerciţiul financiar va fi pe zero sau pozitiv, din cauza faptului că această capitalizare nu intră în venituri, deci nu poate fi contabilizată", a susţinut el.

Şeful CFR Călători a dat asigurări că nu există riscul de a nu pleca trenuri din gară din cauza datoriilor la electricitate.

În altă ordine de idei, Traian Preoteasa a menţionat că a luat în calcul şi intrarea în vigoare a statutului personalului feroviar de anul viitor.

"Am luat în calcul intrarea în vigoare a statutului personalului feroviar. Fondul de salarii va creşte cu în jur de 60% la intrarea în vigoare. Numai că fac o paranteză, nu la 1 ianuarie 2023 intră în vigoare. Statutul feroviar va intra în vigoare la expirarea actualului contract colectiv de muncă, care este la 1 iulie 2023. Atunci va intra în vigoare noul statut", a subliniat acesta.

Situația de la Metrorex. Ministrul Transporturilor: ”M-am săturat”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni că s-a săturat ca disconfortul pe care îl au bucureştenii la metrou să fie folosit ca un mijloc de presiune asupra Guvernului, pentru a astupa anumite găuri de la Metrorex.

"M-am săturat şi eu şi alţii, sunt convins că şi dumneavoastră, ca acest disconfort pe care îl au bucureştenii să fie folosit ca un fel de mijloc de presiune asupra Ministerului, Guvernului, în a veni de fiecare dată cu bani ca să astupăm anumite găuri de la Metrorex. Nu asta e soluţia. Soluţia este totuşi într-un final, şi lucrul acesta aşa cum bine ştiţi se va întâmpla în acest semestru, până la sfârşitul anului, ca acolo să existe un plan foarte bine pus la punct legat de management, de cum vor arăta toţi indicatorii economici, fiindcă bugetul statului nu poate să vină de fiecare dată să acopere minusul pe care Metrorex-ul îl are", a precizat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că situaţia de la Metrorex este cauzată de contractul de mentenanţă, care nu a fost plătit. Contractul a fost reînnoit la sfârşitul anului trecut pe o durată de 15 ani. Ministrul susţine că tot timpul au existat întârzieri la plată, dar asta nu înseamnă că Metrorex nu ar trebui să respecte termenii contractului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 307901.98RON
1 ETH = 15135.72RON
1 LTC = 403.18RON
1 XRP = 2.50RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17031.60 0.99%
BET-BK 3121.79 0.52%
BET-FI 59996.35 -0.20%
BET-NG 1214.35 0.90%
BET-TR 35338.49 0.99%
BET-TRN 34523.98 0.99%
BET-XT 1449.28 0.87%
BET-XT-TR 2973.28 0.87%
BET-XT-TRN 2909.62 0.87%
BETAeRO 1057.75 0.35%
BETPlus 2515.67 0.96%
RTL 37413.42 1.01%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel