Prețul energiei electrice și consumul, aproape de un maxim istoric

DCBusiness Team |
Data publicării:
Transelectrica a fost din nou amendată
Transelectrica a fost din nou amendată

Consumul naţional de energie electrică şi preţurile pe bursă au ajuns, la începutul lunii decembrie, la cele mai mari valori din acest an, fiind foarte aproape de cele istorice, potrivit datelor publicate de Transelectrica şi de operatorul bursier OPCOM.

Astfel, miercuri, 5 decembrie, consumul maxim orar de electricitate a ajuns la 9.525 MW, între orele 17:00 şi 18:00. Cu o zi înainte, pe 4 decembrie, consumul maxim a fost de 9.483 MW, iar luni, 3 decembrie, a ajuns la 9.508 MW, în acelaşi interval orar.

Aceste valori se apropie de cele istorice. În ianuarie 2017, România a înregistrat un record de consum mediu orar de 9.750 MW.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut trecut, consumul de electricitate este mai mare cu 7-10%.

În acest context, preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a atins, luni, cel mai mare nivel mediu zilnic din acest an, 406 lei pe MWh, cu un maxim de 559 de lei pe MWh între orele 17:00 şi 18:00. Spre comparaţie, cel mai mare preţ orar din istoria tranzacţiilor bursiere pe piaţa spot a fost de 680 de lei pe MWh, în februarie 2017.

Şi în următoarele zile preţul a fost la niveluri ridicate: 396 de lei pe MWh marţi, 318 lei pe MWh miercuri şi 321 de lei pe MWh pentru energia cu livrare joi. Aceste preţuri sunt cu 50-60% mai mari decât începutul lunii noiembrie.

Consumul mare de la începutul lunii decembrie se suprapune şi cu o perioadă de hidraulicitate scăzută, astfel că energia hidro ieftină are o pondere mică în mixul de producţie, ea fiind, de regulă, pe primul loc, scrie Agerpres.

Joi dimineaţa, spre exemplu, debitul Dunării este de 3.200 metri cubi pe secundă, cu mult sub media multianuală a lunii decembrie, de 5.200 de metri cubi pe secundă, după cum arată datele postate de Administraţia Naţională Apele Române.

Producţia naţională de electricitate se ridica, joi dimineaţă la ora 9:50, la 9.179 MW, iar consumul, la 9.088 MW, diferenţa fiind exportată.

Pe primul loc în topul resurselor din care se generează energie electrică se află cărbunele, cu 23,5%. Urmează hidrocarburile - 23,2%, energia hidro - 18,4%, cea eoliană - 17,3%, nucleară - 14,8%, fotovoltaică - 1,9% şi din biomasă - 0,6%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.091
USD
Azi 4.3641
Diferența -0.0015
Zi precendentă 4.3656
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3641 RON
GBP flag1 GBP = 5.8241 RON
CHF flag1 CHF = 5.4521 RON
AUD flag1 AUD = 2.8856 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1251 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4330 RON
SEK flag1 SEK = 0.4648 RON
XAU flag1 XAU = 589.3601 RON
Monede Crypto
1 BTC = 402974.93RON
1 ETH = 13761.01RON
1 LTC = 364.36RON
1 XRP = 9.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23538.991.10%
BET-BK4635.400.82%
BET-EF1284.671.04%
BET-FI91152.95-0.04%
BET-NG1742.970.86%
BET-TR55122.551.10%
BET-TRN53247.031.10%
BET-XT2037.530.92%
BET-XT-TR4664.100.93%
BET-XT-TRN4517.690.92%
BETAeRO920.66-0.09%
BETPlus3425.451.05%
RTL52991.781.05%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel