Pachete cu alimente. Află toate detaliile: Câți români le primesc

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

A început distribuirea tranșei a V‑a de pachete alimentare oferite de MIPE prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), care vor ajunge la aproximativ 1,18 milioane de beneficiari.

Cu această ocazie, ministrul Marcel Boloș a vizitat depozitul de alimente de la Urlați (Prahova) și a participat la distribuirea pachetelor către beneficiarii din Târgșoru Vechi.

Acest program a debutat în 2020 și cuprinde șase tranșe, ce însumează 7.133.112 pachete de câte 24 kg, aproximativ 170.000 de tone de alimente. 
 
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început distribuția celei de‑a V‑a tranșe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.

Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari, categoriile eligibile fiind următoarele:

Familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;

Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;

Persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

„Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate am finanțat măsuri destinate celor mai vulnerabili dintre români, iar distribuirea pachetelor cu alimente de bază, produse românești, de două ori pe an, este unul dintre cele mai concrete moduri prin care venim în ajutor oamenilor aflați în dificultate. Pentru cei 1.188.000 de beneficiari, pe care criza prețurilor i‑a afectat din toate punctele de vedere, acest pachet de alimente este binevenit, întrucât le compensează o parte din cheltuielile pe care le au pentru traiul zilnic. Dacă ar fi achiziționate produsele de la supermarket, pentru un astfel de pachet românii ar trebui să scoată din buzunar în jur de 300 de lei. Vrem ca această tranșă să ajungă la toți beneficiarii înainte de sărbători și, tot până atunci, să încărcăm o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin „Sprijin pentru România”, pentru ca înainte de Crăciun fiecare român vulnerabil să primească și ajutorul pe card, dar și un pachet de 24 kg cu alimente. O altă veste bună este că vorbim despre un efect multiplicator, pentru că, prin măsurile guvernamentale pe care le implementăm punem în valoare potențialul agroalimentar pe care îl avem și susținem capacitatea de producție, care este o resursă pentru dezvoltare economică durabilă”, a transmis ministrul Marcel Boloș, aflat astăzi în vizită de lucru în județul Prahova, unde a început distribuirea pachetelor către beneficiari.

 
Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România:

  • făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);

  • mălai (4 pungi de 1 kg);

  • paste făinoase (2 pungi de 400 g);

  • ulei (4 sticle de 1 l);

  • zahăr (2 pungi de 1 kg);

  • orez (4 pungi de 1 kg);

  • conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);

  • conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);

  • conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);

  • borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);

  • gem de fructe (1 borcan de 360 g);

  • gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

     

Proiectul finanțat prin POAD, cu un buget total de 235 milioane euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 tone de alimente) în șase tranșe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020.  În anul 2021 au fost livrate alte două tranșe de alimente, în lunile februarie – martie și august 2021 – ianuarie 2022, cea de‑a patra tranșă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.

Cele șase tranșe cuprind în total:

- 35.000 de tone de făină;

- 28.000 de tone de mălai;

- 28.000 de tone de orez;

- 14.000 de tone de zahăr;

- 28.000.000 de litri de ulei;

- 28.500.0000 de borcane de gem și compot.

Ultima tranșă aferentă acestui proiect se va livra în primăvara anului viitor.

Alte măsuri de sprijin pentru românii vulnerabili

Tichetele sociale pentru alimente și mese calde de care beneficiază aproximativ 2,5 milioane de români au fost încărcate, în ultima săptămână din octombrie, cu cea de‑a treia tranșă a ajutorului de 1.000 lei acordat fiecărui beneficiar.

Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), se acordă în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei, pentru aproximativ 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate. În luna septembrie au fost încărcate cu ajutorul de 500 de lei cardurile deja existente, pentru beneficiarii nou eligibili cardurile fiind emise, distribuite și încărcate în luna octombrie.

Citește și: Miercuri începe distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.6361
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.6361
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 02-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.6361 RON
GBP flag1 GBP = 5.8194 RON
CHF flag1 CHF = 5.0891 RON
AUD flag1 AUD = 3.0287 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3885 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4212 RON
SEK flag1 SEK = 0.4230 RON
XAU flag1 XAU = 345.2064 RON
Monede Crypto
1 BTC = 269211.33RON
1 ETH = 13782.66RON
1 LTC = 369.59RON
1 XRP = 2.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17060.94 -0.35%
BET-BK 3137.70 -0.03%
BET-FI 60331.28 0.10%
BET-NG 1223.09 -0.09%
BET-TR 35399.37 -0.35%
BET-TRN 34583.46 -0.35%
BET-XT 1453.84 -0.25%
BET-XT-TR 2982.66 -0.25%
BET-XT-TRN 2918.79 -0.25%
BETAeRO 1051.13 -0.84%
BETPlus 2519.24 -0.35%
RTL 37445.35 -0.36%

Comunicate de presa

Se iau la puricat documente / FOTO: Freepik

Cum se face schimbarea sediului social al unei firme în România

Sediul social al unei societăți reprezintă un...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel