Mii de români vor primi bani de la Guvern. Iată care sunt condițiile

elevi_31340700
Elevii vor primi burse de merit
Burse elevi. Guvernul va oferi burse sociale și burse de merit elevilor din ciclul preuniversitar.

Proiectul guvernamental pentru modificarea Legii Educației, prin care consiliile locale sunt obligate să acorde burse elevilor în anul 2019, a fost promulgat.

Acestea pot fi: burse sociale, burse de studiu, burse de merit și burse de performanță.

Proiectul prevede ca bursele sociale, bursele de studiu, bursele de merit şi bursele de performanţă se stabilesc anual prin hotărâre de Guvern.

VEZI ȘI: Învățământ prevederi. Ecaterina Andronescu schimbă totul din temelii. Vor fi părinţii de acord?

Bursele școlare pentru 2019

Burse sociale

- bursa socială pentru elevii orfani sau bolnavi – 300 lei/lună

- bursa socială pentru elevii din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate – 100 lei/lună

- bursa socială pentru elevii al căror venit net lunar pe membru de familie nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie – 300 lei/lună;

- bursă de ajutor social ocazional – 300 lei

- 1000 lei/lună pentru elevii care au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare şi pentru cei care s-au calificat în loturile de pregătire organizate pentru competiţiile internaţionale

- 500 lei/lună pentru elevii care au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale competiţiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de Ministerul Educaţiei

Burse de merit

- bursă de merit pentru media 10 – 600 lei/lună

- bursă de merit pentru medii cuprinse între 9,99 şi 9,50 – 300 lei/lună

- bursă de merit pentru medii cuprinse între 9,49 şi 9,00 – 200 lei/lună

- bursă de merit pentru medii cuprinse între 8,99 şi 8,50 – 70 lei/lună,1

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele
x close