Noile reguli vizează atât condițiile de eligibilitate, cât și procedura de selecție, plafonul finanțărilor și modul de decontare a cheltuielilor, în contextul alinierii la noul regulament european privind ajutoarele de minimis
Aliniere la noile reguli europene privind ajutoarele de minimis
Una dintre modificările-cheie este actualizarea cadrului legal al schemei, care nu mai trebuie notificată Comisiei Europene, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/2831. Ordinul clarifică inclusiv momentele-cheie ale acordării sprijinului financiar, diferențiind între data acordării ajutorului (semnarea acordului de finanțare) și data plății efective către beneficiar.
Totodată, sunt introduse precizări mai stricte privind domeniile excluse de la finanțare, în special în cazul activităților legate de producția primară agricolă sau piscicolă, exporturi sau utilizarea preferențială a bunurilor naționale.
Criterii mai stricte pentru firmele eligibile
Noile reguli impun condiții mai dure pentru firmele care solicită sprijin. Beneficiarii trebuie să promoveze exclusiv destinații turistice din România, să nu aibă datorii la bugetul general consolidat, să nu se afle în insolvență sau reorganizare și să nu fi depășit plafonul de 300.000 de euro ajutor de minimis cumulat în ultimii trei ani.
De asemenea, persoanele care sunt asociați sau administratori în mai multe societăți pot aplica doar cu o singură firmă, iar societățile care nu participă efectiv la manifestarea expozițională după semnarea acordului de finanțare vor fi sancționate prin excluderea de la schemă pentru o perioadă de trei ani.
Cum se face selecția și ce cheltuieli sunt finanțate
Selecția firmelor se face în două etape: verificarea eligibilității și evaluarea pe bază de punctaj. Printre criteriile punctate se numără numărul de turiști străini atrași în ultimele 12 luni, activitatea de promovare pe piețele externe, investițiile în digitalizare și experiența profesională în turism a reprezentanților firmelor participante.
Ajutorul de minimis acoperă, în principal, 50% din cheltuielile de transport extern (în limita a 500 de euro), 50% din costul primei nopți de cazare, precum și 100% din cheltuielile legate de taxa de participare, închirierea și amenajarea standului. Suprafața standard alocată fiecărui expozant este de 3 metri pătrați.
Plafonul maxim al ajutorului acordat prin această schemă este stabilit la 300.000 de lei per beneficiar, pentru un an, cu respectarea limitei europene de 300.000 de euro pe trei ani consecutivi.
Proceduri digitale și raportări mai stricte
Întreaga procedură de înscriere, selecție, comunicare și raportare se desfășoară exclusiv electronic. Beneficiarii sunt obligați să transmită rapoarte de activitate după participarea la târguri, inclusiv dovezi foto-video și estimări privind contractele ce ar putea rezulta în următorii doi ani.
MEDAT are, la rândul său, obligația de a încărca schema și plățile aferente în Registrul ajutoarelor de stat (RegAS) și de a informa Consiliul Concurenței cu privire la orice modificare a măsurii de sprijin.
Ordinul a fost semnat la 16 ianuarie 2026 și a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, urmând să se aplice tuturor participărilor la manifestări expoziționale internaționale organizate sub egida ministerului
.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.


1 BTC = 389864.76RON
1 ETH = 13014.22RON
1 LTC = 296.75RON
1 XRP = 8.47RON 





