Klaus Iohannis, vizită în Emiratele Arabe Unite. Pe agendă, impulsionarea relaţiilor economice dintre cele două state

DCBusiness Team / 18 Martie 2023, 08:49

Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite.

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, de sâmbătă până marţi, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia preşedintelui Emiratelor, şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan.

"Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 18-21 martie 2023, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia preşedintelui Emiratelor Arabe Unite, Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan. Dezvoltarea relaţiilor României cu statele regiunii Golfului reprezintă un obiectiv important al politicii externe a ţării noastre, având în vedere tradiţia solidă a relaţiilor bilaterale, impactul evoluţiilor globale actuale asupra intereselor strategice ale ambelor părţi, dar şi o serie de obiective pragmatice privind dezvoltarea în comun a unor proiecte sectoriale cu state din această regiune", se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, Agerpres de Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, prioritatea acordată de România acestor relaţii se înscrie, de asemenea, în noile direcţii de acţiune globală a Uniunii Europene, care prevăd dezvoltarea unui parteneriat strategic UE - zona Golfului.

"Aceste direcţii de acţiune au fost amplu reflectate prin adoptarea unei Comunicări comune a UE, la 18 mai 2022, destinate acestei noi abordări strategice, document la elaborarea căruia România şi-a adus propria contribuţie activă. În acest context global, european şi regional în evoluţie, vizita oficială a preşedintelui României în Emiratele Arabe Unite se înscrie în dinamica foarte bună a dialogului bilateral româno-emiratez la toate nivelurile, din ultima perioadă, şi reflectă soliditatea şi complexitatea relaţiei bilaterale. Emiratele Arabe Unite continuă să reprezinte unul dintre cei mai importanţi parteneri din regiune, fiind primul partener comercial al ţării noastre din zona Golfului, România urmărind dezvoltarea unui parteneriat aprofundat în toate domeniile de interes comun", menţionează Administraţia Prezidenţială.

Obiectivele principale ale vizitei sunt: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de maxim interes pentru ambele părţi, impulsionarea relaţiilor economice dintre cele două state, aflate deja pe o tendinţă ascendentă semnificativă, atragerea de investiţii în economia românească prin proiecte în domeniul infrastructurii, al energiei, combaterii schimbărilor climatice, în domeniul securităţii cibernetice şi al securităţii alimentare, diversificarea contactelor sectoriale directe, în aceste domenii prioritare şi în altele cu potenţial emergent (educaţie, cercetare şi inovare, cultură, contacte inter-umane etc.), astfel încât acestea să aprofundeze suplimentar dialogul politic şi economic.

"Întrevederile prilejuite de vizită vor fixa orientările concrete pentru intensificarea activităţii Comisiei de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va fi organizată în a doua parte a anului, la Bucureşti. Acest format specific relaţiilor România - Emiratele Arabe Unite se profilează în continuare ca fiind unul dintre principalele instrumente bilaterale de stimulare a cooperării economice şi multisectoriale şi reprezintă, totodată, o platformă utilă de dialog guvernamental şi de afaceri", precizează sursa citată.

Cu prilejul vizitei oficiale în Emiratele Arabe Unite, şeful statului va avea întrevederi cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, şi cu vicepreşedintele şi prim-ministrul EAU, conducătorul Emiratului Dubai, Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Emiratele Arabe Unite este prima vizită la nivel de preşedinte al României în această ţară în ultimii 20 de ani", se spune în comunicat.

Cei doi preşedinţi vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi consolida aspectele sectoriale ale cooperării bilaterale, în domenii de importanţă majoră pentru cele două state, respectiv economic, comercial, energie, IT&C, securitate cibernetică, agricultură şi securitate alimentară, educaţie, mediu, situaţii de urgenţă.

Cooperarea pe linia combaterii schimbărilor climatice va fi un subiect aparte pe agenda discuţiilor, având în vedere priorităţile preşedintelui României în acest domeniu şi rolul Emiratelor Arabe Unite de gazdă a viitoarei Conferinţe a Părţilor pe tema schimbărilor climatice (COP28), adaugă Administraţia Prezidenţială.

Vor fi semnate mai multe documente bilaterale de către miniştrii români de resort şi oficiali în domeniul energiei, domeniul securităţii cibernetice şi al educaţiei, iar în cadrul discuţiilor o atenţie deosebită va fi acordată subiectelor de interes comun, precum evoluţiile din Orientul Mijlociu, în special cele cu impact direct asupra securităţii în vecinătatea UE şi a NATO.

De asemenea, preşedintele României va prezenta evoluţiile legate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, de consecinţele regionale şi globale ale acestuia şi va promova acordarea unui sprijin susţinut pentru Ucraina şi Republica Moldova.

"Preşedintele României va efectua o vizită la Masdar City, proiect care urmăreşte generarea de soluţii moderne privind securitatea energetică, schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă. Proiectul Masdar conţine spaţii de cercetare pentru dezvoltarea tehnologiilor de mediu şi de investiţii pentru comercializarea şi implementarea acestora şi găzduieşte, totodată, un oraş ecologic care îmbină aceste domenii, permiţând testarea ideilor inovatoare", se precizează în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9481
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.9405
USD
Azi 4.574
Diferența -0.0173
Zi precendentă 4.5913
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2023
EUR flag1 EUR = 4.9481 RON
USD flag1 USD = 4.5740 RON
GBP flag1 GBP = 5.6203 RON
CHF flag1 CHF = 4.9827 RON
AUD flag1 AUD = 3.0519 RON
DKK flag1 DKK = 0.6640 RON
CAD flag1 CAD = 3.3416 RON
HUF flag1 HUF = 0.0129 RON
JPY flag1 JPY = 0.0349 RON
NOK flag1 NOK = 0.4379 RON
SEK flag1 SEK = 0.4408 RON
XAU flag1 XAU = 287.1510 RON
Monede Crypto
1 BTC = 128436.91RON
1 ETH = 8265.08RON
1 LTC = 421.31RON
1 XRP = 2.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.71% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.85%
6 luni: 7.20%
12 luni: 7.55%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12120.12 -0.15%
BET-BK 2274.55 0.02%
BET-FI 50086.26 0.24%
BET-NG 910.81 -0.33%
BET-TR 23577.83 -0.15%
BET-TRN 23459.82 -0.15%
BET-XT 1052.40 -0.08%
BET-XT-TR 2034.73 -0.08%
BET-XT-TRN 2025.22 -0.08%
BETAeRO 880.45 -0.10%
BETPlus 1810.74 -0.14%
RTL 26648.03 -0.14%

Opinii

Mircea Coșea
Care sunt marile pericole ale acestui an

Oamenii de afaceri prognozează o stagnare a economiei româneşti în 2023

Economia românească va stagna în acest an, în...

De fapt, nu facem decât să alegem răul cel mai mic

Ce-i așteaptă pe români. Mircea Coșea: Schimbări în bugetul familiei

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0