În 2023, Bucureștiul are un buget de peste 11 miliarde de lei

Antonia Popescu |
Data publicării:
Bani
Bani

Cu o nevoie imensă de investiții, Capitala are în acest an un buget de peste 11 miliarde de lei. Cei mai mulți bani vor merge pentru consolidarea rețelei de termoficare, proiecte de infrastructură ori trasee pentru bicicliști.

O sumă importantă este alocată şi pentru întreținerea parcurilor, aflate într-o stare avansată de degradare.

Într-unul dintre locurile de joacă din Parcul Herăstrău, cel mai mare din Capitală, leagănele şi toboganele sunt rupte, la fel şi tartanul care ar trebui să-i protejeze pe copiii care cad.

Aleile sunt sparte, malurile lacului sunt distruse iar iluminatul public lipseşte în acelaşi Herăstrău.

După ce a fost aprobat bugetul Primăriei Generale, cei de la Lacuri, Parcuri şi Agrement vor primi aproape 170 de milioane de lei, bani pentru întreținere și investiții.

Bugetul local al Capitalei, adică fără banii pentru companiile din subordine, este de circa 8 miliarde de lei. 30% vor merge la investiții.

Cei mai mulți bani au fost alocaţi pentru sistemul de termoficare - 800 de milioane de lei. Transportul în comun și proiectele de infrastructură vor primi 700 de milioane de lei, plus 100 de milioane pentru modernizarea a 70 de tramvaie. Alți bani vor merge pentru amenajarea pistelor de biciclete, Patinoarul Flamaropol sau stația de epurare de la Glina.

Se dau bani şi pentru lărgirea străzii Prelungirea Ghencea şi pentru Pasajul Doamna Ghica, ambele zone fiind cunoscute pentru traficul infernal. Pasajul trebuia să fie gata de mai bine de 2 ani, însă cel mai probabil abia din toamnă vom circula pe acolo.

Și bugetul celor de la ASPA, care se ocupă de câinii fără stăpân va fi ceva mai mare în acest an. 40 de milioane de lei merg pentru microcipări şi sterilizări gratuite, dar şi pentru extinderea adăposturilor.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a primit recent un ultimatum de la liberali cei care l-au susţinut în campanie.

Potrivit acestora edilul are la dispoziție 6 luni să bifeze 10 teme prioritare, printre care modernizarea sistemului de termoficare, mobilitate, urbanism sau investiții. Altfel, amenință că îi vor retrage sprijinul politic, potrivit ProTV.

Statele Unite vor folosi fondurile confiscate de la un oligarh rus pentru a ajuta Ucraina

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a anunţat vineri primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, cu scopul de a ajuta Ucraina, transmite sâmbătă AFP.

"Anunţ astăzi că am autorizat primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, destinate Ucrainei", a spus Merrick Garland, adăugând că activele au fost confiscate ca urmare a inculpării oligarhului Konstantin Malofeev în luna aprilie.

Această sumă va merge către Departamentul de Stat "pentru a sprijini poporul ucrainean", a spus procurorul general al SUA, Merrick Garland, potrivit CNN.

Procurorul general ucrainean Andrii Kostin, prezent alături de el, a salutat acest transfer "în valoare de 5,4 milioane de dolari" pentru "reconstruirea Ucrainei"."Toţi ucrainenii au suferit, într-un fel sau altul, de pe urma acestui război. Trebuie să ne asigurăm că poporul ucrainean primeşte despăgubiri pentru pagubele enorme suferite", a scris el pe Twitter.

Miliardarul rus Konstantin Malofeev este considerat una din principalele surse de finanţare a separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei. El a fost acuzat de "încercarea de a se sustrage de la sancţiuni prin folosirea unor complici pentru a achiziţiona şi a conduce în secret instituţii de presă din toată Europa", potrivit Washingtonului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 326410.98RON
1 ETH = 16379.02RON
1 LTC = 439.79RON
1 XRP = 2.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel