Folosirea bărcilor, una dintre grijile deputaților! Ce au decis aleșii noștri

barca_02644600
S-a incercat eliminarea unei aberații
Respins anul trecut de Senat, un proiect de act normativ care permite persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale (II) și întreprinderilor de familie (IF) să folosească bărci, a primit recent un raport de adoptare la Camera Deputaților.

De fapt, inițiativa legislativă vizează dreptul de a arbora pavilionul românesc, drept deținut în prezent exclusiv de persoanele juridice și fizice.

De ce sunt aleșii preocupați de acest subiect? Problema este că, potrivit legislației în vigoare, o ambarcațiune nu poate fi înmatriculată dacă nu are dreptul de a arbora pavilion românesc. O aberație.

Prin urmare, din moment ce PFA-urile, II-urile și IF-urile nu pot obține dreptul de a arbora pavilionul, ele nu pot folosit bărci.

Citește și Finanțare autostrăzi. Parlamentul vrea să schimbe regulile

În expunerea de motive a proiectului scrie că limitarea categoriilor de deținători ai bărcilor îngrădește PFA-urilor, II-urilor și IF-urilor accesul la afacerile independente ce implică folosirea ambarcațiunilor.

„Prin limitarea sferei persoanelor ce pot deține nave doar la categoria persoanelor fizice sau juridice se îngrădește accesul la desfășurarea activităților economice din economia națională, în mod independent, persoanelor aflate sub regimul juridic al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale sau întreprinderilor familiale. Chiar dacă legiuitorul lipsește de personalitate juridică aceste categorii de persoane, nu putem considera că dreptul la activitatea economică este rezervat numai persoanelor juridice ori fizice”, explică documentul amintit.

Actualitate Vezi toate articolele
x close