Facebook, amendă de 1,6 miliarde dolari

facebook_06129600
Compania Facebook ar putea fi amendată cu aproximativ 1,25 miliarde lire sterline (1,62 miliarde dolari) din cauza recentului incident, cand, în urma unui atac cibernetic, datele a peste 50 de milioane de utilizatori au fost puse în pericol, susține publicația britanică Daily Mail. 

Potrivit cotidianului, conducerea Facebook, care a dezvăluit cele întâmplate la trei zile după incident, a fost incapabilă să indice numărul exact al utilizatorilor din Marea Britanie afectați.

Daily Mail a calculat amploarea amenzii pornind de la noile cerințe înscrise în legislația Uniunii Europene, conform cărora companiile care se fac vinovate de încălcarea respectivelor prevederi trebuie să plătească până la 4% din veniturile lor. Anul trecut, Facebook a afișat căștiguri de 31,2 miliarde lire sterline.

În acest context, secretarul de stat american pentru IT, Mounir Mahjoubi, nu a exclus posibilitatea ca breșa de securitate descoperită de Facebook să fie de origine internă. ”Am analizat în detaliu cum a explicat Facebook acest incident. Este o breșă extrem de complexă. Adică nu este o breșă simplă sau un hacker care a folosit breșele deja cunoscute”, a spus oficialul francez.

”Este o întreagă construcție; cineva a petrecut mult timp muncind la ea”, a adăugat el. ”Cu alte cuvinte, fie e un fel de geniu, fie o organizație foarte bine structurată, fie cineva din interior”, a continuat Mounir Mahjoubi, fără a exclude și varianta ca în spatele incidentului catalogat de fondatorul rețelei sociale, Mark Zuckerberg, drept ”o problemă de securitate extrem de serioasă”, să se afle ”o țară puternică”.

x close