Atacurile cu drone din Marea Neagră cresc puternic costurile de transport și asigurări

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Transportul de mărfuri prin Marea Neagră devine mai scump după atacurile ucrainene.

Costul transportului de mărfuri prin Marea Neagră a crescut luni, după ce drone navale ucrainene au lovit săptămâna trecută două petroliere din aşa-numita flotă din umbră a Rusiei, temerile legate de alte atacuri, inclusiv de represalii ruseşti prin lovituri similare, având ca efect creşterea costurilor pentru asigurările de risc de război pe care trebuie să le încheie operatorii navelor, au declarat pentru Reuters surse din domeniu.

Astfel, primele de asigurare pentru riscul de război stabilite de asigurători au crescut la 0,5% din valoarea navei, în cazul navelor care au opriri în porturile ucrainene, faţă de 0,4% cu o săptămână în urmă.

De asemenea, asigurarea de risc de război pentru porturile ruseşti de la Marea Neagră, care este de obicei mai mare, a fost cotată la procente cuprinse între 0,65% şi 0,8% din valoarea navei, faţă de aproximativ 0,6% săptămâna trecută.

 

Atacuri asupra petroliereor și riscuri de escaladare regională



Două petroliere, Kairos şi Virat, care navigau sub pavilionul statului Gambia, dar fac parte din "flota din umbră" cu ajutorul căreia Rusia ocoleşte sancţiunile pe care i le-au impus ţările occidentale, au fost lovite vineri seară de drone navale ucrainene în Marea Neagră în apropierea coastelor Turciei, în afara apelor teritoriale ale acesteia. Nava Virat a fost lovită din nou sâmbătă dimineaţa.

Ambele petroliere se deplasau fără încărcătură către portul rusesc Novorossiisk, unde un alt atac ucrainean cu drone a scos din funcţiune un terminal petrolier pe unde este exportat de asemenea petrol kazah.

Un al treilea petrolier, Mersin, sub pavilion panamez, dar operat de o companie turcă şi folosit de asemenea la exportul de petrol rusesc, a fost avariat joi în Atlantic în apropierea statului african Senegal, în urma a patru explozii exterioare a căror cauză încă nu este clară.

Loviturile asupra petrolierelor Kairos şi Virat au fost primele atacuri recunoscute de Ucraina asupra unor nave civile de când se află în război cu Rusia, atacuri ce riscă să antreneze o ripostă în oglindă din partea acesteia. Este totuşi puţin probabil ca Rusia să riposteze împotriva navelor comerciale care se îndreaptă spre Ucraina atunci când acestea se află în apele teritoriale ale Turciei, Bulgariei sau României, întrucât aceasta ar echivala cu un atac asupra teritoriului unei ţări NATO.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a atenţionat luni asupra unei "escaladări îngrijorătoare", după ce războiul ruso-ucrainean "a atins în mod clar un nivel care ameninţă siguranţa navigaţiei în Marea Neagră". "Nu putem accepta aceste atacuri în nicio circumstanţă, întrucât ameninţă securitatea navigaţiei, mediul şi viaţa în zona noastră economică exclusivă" şi "adresăm avertismentele necesare tuturor părţilor implicate" a subliniat preşedintele Turciei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0959
Diferența -0.0002
Zi precendentă 5.0961
USD
Azi 4.2958
Diferența 0.0216
Zi precendentă 4.2742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0959 RON
USD flag1 USD = 4.2958 RON
GBP flag1 GBP = 5.8854 RON
CHF flag1 CHF = 5.5372 RON
AUD flag1 AUD = 2.9861 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1507 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4444 RON
SEK flag1 SEK = 0.4818 RON
XAU flag1 XAU = 644.9082 RON
Monede Crypto
1 BTC = 341456.16RON
1 ETH = 10159.09RON
1 LTC = 260.26RON
1 XRP = 7.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27054.21-0.50%
BET-BK5476.77-0.50%
BET-EF1456.44-0.65%
BET-FI103338.85-0.05%
BET-NG1973.28-1.08%
BET-TR63354.33-0.50%
BET-TRN61198.71-0.50%
BET-XT2344.25-0.49%
BET-XT-TR5366.37-0.49%
BET-XT-TRN5197.88-0.49%
BETAeRO982.620.07%
BETPlus3922.79-0.48%
RTL60883.74-0.50%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel