Euro va trece, curând, pragul de 5 lei, anticipează analiştii. Cât va fi peste un an

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Se anticipează o depreciere accentuată a euro. 

Analiștii financiari membri ai Asociației CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, pentru orizontul de 6 luni cursul prognozat fiind este de 5,0402 lei pentru un euro și de 5,1125 lei pentru orizontul de 12 luni. Inflația este prognoozată să ajungă la 9,50%.

“Pe fondul aversiunii la risc declanșată de invazia Rusiei în Ucraina, precum și a inflației ridicate, componenta de anticipații a indicatorului de încredere macroeconomică al Asociației CFA România și-a continuat scăderea și în luna mai, atingând valori similare cu cele atinse la începutul pandemiei corona. Anticipațiile inflaționiste au continuat să crească, rata anticipată a inflației atingând un nou maxim istoric al sondajului. În ceea ce privește evoluția ratelor de dobânda, participanții la sondaj anticipează majorarea ratei de dobânda de politică monetară de către Banca Națională la cel puțîn 6% in următoarele 12 luni”, spune Adrian Codirlasu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut la valoarea de 36,5 puncte. Această situație s-a datorat în special scăderii, cu peste 10 puncte a componentei de condiții curente.

Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 9,50%, în condițiile în care răspunsurile au fost oferite anterior publicării ratei inflației pentru luna mai.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, 88% dintre participanții anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0298 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,1125 lei pentru un euro.

Este de remarcat reducerea, în continuare, a ponderii respondenților care cred că prețurile proprietăților imobiliare rezidențiale din marile orașe vor crește în următoarele 12 luni (8,0%, cel mai mic nivel din septembrie 2020), concomitent cu majorarea ponderii participanților care consideră că prețul va scădea (56%, cea mai mare pondere de la inițierea sondajului). În același timp, 72% dintre participanții la sondaj consideră prețurile proprietăților rezidențiale din principalele orașe ca fiind supraevaluate.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipațiilor a crescut la 6,9%. Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2022 a crescut la 2,9%.

 

Citeşte şi: ROBOR, nouă creştere. Lovitură pentru românii care au rate bancare

 

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 6,28% pe an, de la 6,26% pe an, luni, un nivel mai mare fiind înregistrat în data de 3 decembrie 2012, respectiv 6,30%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,41% pe an, de la 6,39% pe an, iar ROBOR la 12 luni a stagnat la 6,58% pe an.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0632
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0632
USD
Azi 4.3104
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3104
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0632 RON
USD flag1 USD = 4.3104 RON
GBP flag1 GBP = 5.8585 RON
CHF flag1 CHF = 5.4178 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6783 RON
CAD flag1 CAD = 3.1161 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4380 RON
SEK flag1 SEK = 0.4628 RON
XAU flag1 XAU = 504.1740 RON
Monede Crypto
1 BTC = 494573.05RON
1 ETH = 19375.55RON
1 LTC = 484.83RON
1 XRP = 13.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20792.15-0.19%
BET-BK4026.51-0.10%
BET-EF1125.33-0.16%
BET-FI73860.790.28%
BET-NG1512.30-0.12%
BET-TR48251.51-0.19%
BET-TRN46652.62-0.19%
BET-XT1783.16-0.13%
BET-XT-TR4051.53-0.13%
BET-XT-TRN3927.31-0.13%
BETAeRO955.10-0.12%
BETPlus3045.49-0.19%
RTL46542.51-0.22%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel