Daimler rupe alianța cu Renaul și Nissan

Costin Spoială |
Data actualizării: | Data publicării:
Fabrica Mercedes de la Kecskemét din Ungaria
Fabrica Mercedes de la Kecskemét din Ungaria

Noul şef al Daimler, Ola Kaellenius, a anunţat că proiectele comune cu Renault şi Nissan nu vor fi prelungite, lăsând să se destrame alianţa dintre cei trei producători auto, a anunţat joi revista germană Manager Magazin, transmite Reuters. Parteneriatul dintre Daimler, Renault şi Nissan a debutat în luna aprilie 2010.

În prezent, acest parteneriat prevede folosirea în comun a unor platforme şi motoare, precum producţia modelului Mercedes Citan de către Renault sau dezvoltarea în comun de către Renault, Nissan şi Daimler a unui nou motor pe benzină de 1,3 litri care să fie instalat pe modelul Renault Mégane sau pe Mercedes Classe A.

Separat, Manager Magazin a informat, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Daimler caută să facă până în 2021 economii de costuri de şase miliarde de euro la divizia Mercedes-Benz şi de încă două miliarde de euro la divizia de camioane. Reprezentanţii Daimler nu au dorit să comenteze informaţiile din Manager Magazin. Reducerile de costuri sunt cerute de Ola Kaellenius, care va deveni în mai director general al Daimler, susţine revista germană.

În februarie, Daimler anunţa că va adopta măsuri de reducere a costurilor, după ce profitul operaţional a scăzut cu 22% în trimestrul patru din 2018, din cauza efectelor tensiunilor comerciale globale, a majorării costurilor pentru dezvoltarea vehiculelor electrice şi a declinului din industria auto.

Citește și: Profitul constructorului auto Daimler, o scădere semnificativă

Aproximativ 30.000 de maşini Mercedes-Benz fabricate în fabrica din Tuscaloosa, Alabama, au defecte la partea electronică şi vor trebui reparate. De asemenea, întârzierile de producţie la unitatea din SUA au dus la scăderea veniturilor cu aproximativ două miliarde de euro şi ar putea afecta câştigurile din primul trimestru din 2019 cu până la o jumătate de miliard de euro, susţine Manager Magazin.

De asemenea, a informat revista germană, până în 2040 Daimler intenţionează să devină o companie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, asigurându-se că toate maşinile noi, metodele de producţie şi furnizorii vor lucra astfel încât să nu producă emisii de dioxid de carbon.

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart. În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0545
Diferența -0.0033
Zi precendentă 5.0578
USD
Azi 4.3573
Diferența 0.0186
Zi precendentă 4.3387
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0545 RON
USD flag1 USD = 4.3573 RON
GBP flag1 GBP = 5.8454 RON
CHF flag1 CHF = 5.3834 RON
AUD flag1 AUD = 2.7981 RON
DKK flag1 DKK = 0.6771 RON
CAD flag1 CAD = 3.1321 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0293 RON
NOK flag1 NOK = 0.4263 RON
SEK flag1 SEK = 0.4519 RON
XAU flag1 XAU = 466.5432 RON
Monede Crypto
1 BTC = 490230.41RON
1 ETH = 20566.50RON
1 LTC = 505.14RON
1 XRP = 13.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20689.53-0.24%
BET-BK3970.20-0.29%
BET-EF1120.75-0.28%
BET-FI69717.081.06%
BET-NG1506.13-0.22%
BET-TR48010.96-0.23%
BET-TRN46420.28-0.23%
BET-XT1767.67-0.10%
BET-XT-TR4016.24-0.10%
BET-XT-TRN3893.10-0.10%
BETAeRO946.49-0.41%
BETPlus3032.63-0.22%
RTL46214.19-0.27%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Adrian Negrescu: Pilonul II de pensii, un fel de ajutor de înmormântare

- Pilonul II, „bani de buzunar” sau „ajutor de...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu, despre recesiune: Este o boală prin care trebuie să trecem

Datele publicate de INS arată  o creștere de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel