Cum se compensează orele suplimentare lucrate în ture. Ce a lămurit ÎCCJ?

Timpul liber acordat pentru compensarea orelor suplimentare poate fi inclus în perioada de repaus pe care angajatorul era oricum obligat să o asigure după o tură lungă? Înalta Curte de Casație și Justiție a avut ocazia să clarifice problema, într-un litigiu privind personalul operativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar a respins sesizarea ca inadmisibilă.

Prin urmare, Decizia ÎCCJ nr. 78/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 723 din 28 august, nu stabilește că suprapunerea este legală, dar nici nu o interzice printr-o regulă obligatorie pentru toate instanțele.

Litigiul va trebui soluționat de instanța care judecă dosarul, prin raportare la situația concretă, la actele aplicabile personalului IGSU și la normele privind timpul de muncă și odihnă.

Speța îi privește direct pe pompierii care lucrează în ture de 24 de ore, însă problema poate apărea și în alte domenii în care activitatea este organizată în ture lungi: servicii de urgență, pază, transport, sănătate sau producție continuă.

De unde a pornit disputa

Dosarul a fost deschis de un fost subofițer operativ care a cerut calcularea și plata unor ore lucrate peste timpul normal, precum și a sporurilor aferente.

Programul personalului operativ era organizat în ture de 24 de ore, urmate de 48 de ore libere. Procedura internă PO-56-DF prevedea că orele suplimentare puteau fi compensate cu timp liber „în cele 48 de ore de după tura de 24 de ore”.

Angajatul a susținut însă că acele 48 de ore nu reprezentau un avantaj acordat pentru munca suplimentară, ci chiar repausul necesar refacerii capacității de muncă după o tură de 24 de ore și, după caz, repausul săptămânal.

Cu alte cuvinte, dacă angajatorul era deja obligat să îi lase libere cele 48 de ore, aceleași ore nu ar mai putea fi folosite încă o dată pentru a considera compensate orele suplimentare.

Tribunalul Buzău a întrebat ÎCCJ dacă este permisă această suprapunere și dacă procedura internă poate restrânge dreptul constituțional la repaus.

ÎCCJ nu a răspuns pe fond

Înalta Curte a respins sesizarea ca inadmisibilă. Instanța supremă nu a spus dacă practica IGSU este legală sau nelegală și nu a stabilit cum trebuie calculate orele în asemenea situații.

Respingerea ca inadmisibilă are un sens strict procedural: ÎCCJ a considerat că sesizarea nu îndeplinește condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile care să dezlege cu caracter general o problemă de drept.

Întrebările formulate vizau, în esență, verificarea modului în care o anumită procedură administrativă internă se aplică într-un litigiu concret. O asemenea analiză presupune examinarea actelor, a pontajelor, a programului efectiv și a normelor speciale aplicabile personalului militar, sarcină care revine instanței care judecă procesul.

Decizia ÎCCJ nu poate fi folosită, așadar, ca argument că suprapunerea a fost validată. Singura concluzie obligatorie este că instanța supremă nu a dat dezlegarea solicitată.

Repausul și compensarea orelor suplimentare sunt drepturi diferite

Pentru salariații cărora li se aplică integral Codul muncii, trebuie separate trei noțiuni:

• repausul zilnic și săptămânal;
• timpul liber acordat pentru munca suplimentară;
• concediul anual de odihnă.

Repausul reprezintă perioada minimă în care angajatul trebuie să se poată desprinde de activitatea profesională pentru refacerea capacității de muncă. Potrivit Codului muncii, între două zile de muncă trebuie să existe, în principiu, cel puțin 12 ore consecutive de repaus. În cazul muncii în schimburi, repausul dintre schimburi nu poate fi mai mic de opt ore.

Separat, repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, acordat, de regulă, sâmbăta și duminica. În activitățile care nu pot fi întrerupte, cele 48 de ore pot fi acordate în alte zile, în condițiile legii și ale documentelor aplicabile raportului de muncă.

Munca suplimentară este cea prestată peste durata normală a timpului de muncă. Regula generală este compensarea acesteia cu ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice. Dacă acordarea timpului liber nu este posibilă, orele suplimentare trebuie plătite cu un spor care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Tocmai aici apare disputa: poate aceeași perioadă să fie contabilizată atât drept repaus obligatoriu, cât și drept compensare distinctă pentru orele suplimentare?

Decizia nr. 78/2026 nu oferă un răspuns general. În fiecare litigiu trebuie stabilit ce natură aveau orele libere, ce program fusese aprobat, dacă a fost depășită norma de muncă și ce legislație specială se aplică.

Reguli speciale pentru pompieri și alte categorii de personal

În cazul pompierilor militari, analiza nu se limitează la Codul muncii. Raporturile de serviciu, programul și drepturile salariale sunt reglementate și prin acte speciale aplicabile personalului militar și instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

Speța analizată de ÎCCJ privește perioada iunie 2018-decembrie 2021. Tribunalul a indicat, între actele relevante, Legea-cadru nr. 153/2017, ordonanțele anuale privind salarizarea personalului bugetar, Ordinul MAI nr. 35/2019 și procedura internă PO-56-DF.

De aceea, soluția care va fi pronunțată în cazul unui pompier militar nu poate fi transferată automat unui salariat din mediul privat. Principiul separării dintre timpul de lucru și timpul de repaus rămâne însă important pentru toate categoriile de angajați.

Ce s-a discutat în legătură cu concediul de odihnă

A doua întrebare trimisă ÎCCJ nu privea, în sens strict, simpla suprapunere a unei zile de concediu peste o zi de repaus. Problema era dacă angajatorul poate stabili timpul de lucru al lunii fără să îl reducă proporțional cu perioada în care angajatul s-a aflat în concediu.

Reclamantul susținea că, în lunile în care a avut concediu, norma folosită la calcul nu a fost diminuată corespunzător. Efectul ar fi fost că o parte dintre orele lucrate nu mai apăreau drept ore suplimentare.

Și această întrebare a rămas fără o dezlegare pe fond din partea ÎCCJ.

Codul muncii tratează concediul anual ca pe un drept distinct. Dreptul la concediu de odihnă plătit este garantat și nu poate forma obiectul unei renunțări sau limitări. Sărbătorile legale și celelalte zile libere plătite prevăzute de lege sau de contractul colectiv nu sunt incluse în durata concediului anual.

În cazul unui program în ture, trebuie verificat însă calendarul concret: concediul se acordă pentru zilele în care salariatul ar fi trebuit să lucreze, nu pentru zilele care erau deja nelucrătoare potrivit graficului.

Ce poate verifica un angajat care lucrează în ture

Un salariat care suspectează că orele suplimentare au fost „absorbite” de repaus ar trebui să compare:

• graficul de lucru aprobat;
• pontajele lunare;
• numărul orelor efectiv lucrate;
• norma de lucru a fiecărei luni;
• zilele de concediu;
• perioadele înscrise ca repaus;
• orele libere acordate expres pentru compensarea muncii suplimentare;
• regulamentul intern, contractul colectiv și actele speciale aplicabile.

Este important ca angajatorul să poată demonstra nu numai că salariatul a fost liber după tură, ci și în ce temei a fost acordată fiecare perioadă liberă.

În lipsa unei dezlegări generale din partea ÎCCJ, salariații rămân dependenți de modul în care fiecare instanță interpretează actele aplicabile și probele din dosar. Decizia nr. 78/2026 nu închide disputa, ci confirmă că ea trebuie tranșată de la caz la caz.