CNPP a publicat noul regulament privind comisiile medicale regionale de contestații

DCBusiness Team |
Data publicării:

A fost publicat în Monitorul Oficial "Regulamentul privind organizarea și atribuțiile comisiilor medicale regionale de contestații".

"Comisiile medicale regionale de contestații, aflate în subordinea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă (INEMRCM), își desfășoară activitatea în cadrul caselor teritoriale de pensii din județele: Iași, Timiș, Cluj, Brașov, Galați și Dolj, iar în municipiul București în cadrul INEMRCM. Comisiile medicale regionale de contestații, denumite în continuare comisii, au ca atribuții principale examinarea și soluționarea contestațiilor înregistrate la nivelul cabinetelor de expertiză medicală a capacității de muncă împotriva deciziilor medicale asupra capacității de muncă emise de către medicii experți ai asigurărilor sociale, după cum urmează:

a) Comisia medicală regională de contestații Iași soluționează contestațiile înregistrate la cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă din următoarele case teritoriale de pensii: Iași, Botoșani, Neamț, Suceava, Bacău și Vaslui;

b) Comisia medicală regională de contestații Timiș soluționează contestațiile înregistrate la cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă din următoarele case teritoriale de pensii: Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara;

c) Comisia medicală regională de contestații Cluj soluționează contestațiile înregistrate la cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă din următoarele case teritoriale de pensii: Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj;

d) Comisia medicală regională de contestații Brașov soluționează contestațiile înregistrate la cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă din următoarele case teritoriale de pensii: Brașov, Mureș, Alba, Sibiu, Harghita, Covasna și Dâmbovița;

e) Comisia medicală regională de contestații Galați soluționează contestațiile înregistrate la cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă din următoarele case teritoriale de pensii: Galați, Tulcea, Vrancea, Brăila, Buzău și Ialomița;

f) Comisia medicală regională de contestații Dolj soluționează contestațiile înregistrate la cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă din următoarele case teritoriale de pensii: Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Olt;

g) Comisia medicală regională de contestații București soluționează contestațiile înregistrate la cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă din următoarele case teritoriale de pensii: București, Constanța, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Prahova.

(3) Activitatea comisiilor prevăzută la alin. (1) se desfășoară în ședințe, conform prevederilor prezentului regulament", se arată în document.

 

Depunerea contestaţiei

 

Iată ce prevede regulamentul:

"Art. 8. — (1) Contestația împotriva deciziei medicale asupra capacității de muncă se depune la cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă emitent.

(2) Cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă emitent are obligația înregistrării contestației în Registrul special de evidență a contestațiilor depuse împotriva deciziilor medicale asupra capacității de muncă.

Art. 9. — Deciziile medicale asupra capacității de muncă emise de medicul expert al asigurărilor sociale se comunică după cum urmează:

a) prin prezentarea persoanei la sediul cabinetului de expertiză medicală a capacității de muncă emitent și primirea deciziei medicale de către aceasta sub semnătură, data comunicării fiind data primirii sub semnătură a deciziei medicale asupra capacității de muncă;

b) prin poștă, la domiciliul persoanei, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data comunicării fiind data primirii sub semnătură a deciziei medicale asupra capacității de muncă.

Art. 10. — (1) Contestația se consideră depusă în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1) și în situația în care este depusă eronat la un alt cabinet de expertiză medicală a capacității de muncă decât cel emitent sau la INEMRCM.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă care a înregistrat contestația sau INEMRCM o va comunica, în cel mult 3 zile de la înregistrare, cabinetului emitent, care va transmite contestația, împreună cu dosarul medical al contestatarului, la comisia competentă, conform prevederilor prezentului regulament.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), termenul de soluționare a contestației se calculează de la data înregistrării acesteia la cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă emitent al deciziei contestate.

Art. 11. — Cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă emitent al deciziei medicale asupra capacității de muncă are obligația înaintării contestației la comisie, în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrare, împreună cu următoarele documente:

a) dosarul medical;

b) dovada datei de comunicare a deciziei medicale contestate;

c) adresa de înaintare a dosarului medical.

 

Art. 12. — (1) Comisiile soluționează, în termenul prevăzut la art. 64 alin. (9) din Legea nr. 360/2023, contestațiile pe baza documentelor existente în dosarul medical și a examinării clinice a contestatarului, după caz.

(2) La soluționarea contestațiilor, comisiile verifică sub toate aspectele deciziile medicale asupra capacității de muncă emise de medicul expert al asigurărilor sociale, contestate de către titular, și urmăresc aplicarea unitară a criteriilor medicale de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate și a legislației referitoare la expertizarea medicală a capacității de muncă.

Art. 13. — După fiecare soluționare a contestațiilor, comisiile emit o nouă decizie medicală asupra capacității de muncă, prin care se stabilește păstrarea concluziilor deciziilor contestate emise de medicul expert al asigurărilor sociale sau, după caz, înlocuirea concluziilor deciziilor contestate emise de medicul expert al asigurărilor sociale."

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7329
Diferența 0.0450
Zi precendentă 4.6879
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7329 RON
GBP flag1 GBP = 5.9824 RON
CHF flag1 CHF = 5.3176 RON
AUD flag1 AUD = 3.0575 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3789 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 387.3649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 422281.93RON
1 ETH = 14870.68RON
1 LTC = 388.00RON
1 XRP = 3.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.56%
6 luni: 5.60%
12 luni: 5.65%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17674.07-0.04%
BET-BK3305.880.17%
BET-EF947.81-0.21%
BET-FI60608.42-1.15%
BET-NG1243.14-0.16%
BET-TR38980.08-0.04%
BET-TRN37888.16-0.04%
BET-XT1514.06-0.15%
BET-XT-TR3282.54-0.15%
BET-XT-TRN3197.38-0.15%
BETAeRO942.030.03%
BETPlus2614.650.01%
RTL39116.92-0.18%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

Comunicate de presa

Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Transelectrica / FOTO: Facebook

Investiții pentru închiderea inelului de 400 kV al României

Marți a avut loc prima întâlnire după semnarea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel